COD GALBEN: 16-05-2025 ora 10 Intre 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate se va semnala 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate
În jur de 2.000 de persoane s-au adunat duminică în centrul Moscovei pentru a cere ca cei ce vor candida ca independenţi şi din partea opoziţiei să se poată prezenta la alegerile locale în septembrie, informează AFP.
Manifestaţia, neautorizată, a fost organizată de un grup de candidaţi, printre care aliaţi ai opozantului şi bloggerului anticorupţie Aleksei Navalnîi.
Protestatarii îi reproşează Comisiei Electorale a Federaţiei Ruse că blochează intenţionat candidaturile opozanţilor şi independenţilor în alegerile din septembrie, sub pretextul că o parte dintre semnăturile susţinătorilor lor, necesare pentru a putea candida, au fost falsificate.
În pofida faptului că poliţia a fost prezentă în număr mare la manifestaţie, ea a operat o singură arestare, potrivit organizaţiei OVD-Info, specializată în monitorizarea arestărilor.
Foto: (c) Pavel Golovkin / AP
Manifestanţii, care scandau "Este oraşul nostru!", au bătut în mod simbolic, pe rând, la porţile masive ale primăriei Moscovei, înainte de a se îndrepta spre Comisia Electorală. "În toată Moscova, ei retrag candidaţii independenţi. Trebuie ca acest primar (Serghei Sobianin) cinic şi mincinos să audă vocea noastră", a declarat opozantul Ilia Iaşin, prezent la manifestaţie.
Liubov Sobol, aliată a opozantului Aleksei Navalnîi, a anunţat sâmbătă că intră în greva foamei pentru a denunţa blocarea candidaturii sale din cauza acuzaţiilor de falsificare a semnăturilor.
Precedentele alegeri locale şi regionale din Rusia au fost marcate de un considerabil regres al partidului aflat la putere, Rusia Unită, pe fondul nemulţumirii provocate de stagnarea nivelului de trai şi de extrem de impopulara majorare a vârstei de pensionare. Partidul puterii a pierdut anul trecut mai multe regiuni în favoarea comuniştilor şi naţionaliştilor.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.