Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Confruntări au avut loc duminică în Hong Kong între poliţie şi manifestanţi în timpul unei demonstraţii uriaşe, convocate pentru a cincea săptămână pentru a protesta împotriva guvernului local susţinut de Beijing, informează AFP şi dpa.

Poliţia a folosit spray-uri cu piper şi bastoane împotriva unor mici grupuri de contestatari care s-au retras pe o stradă adiacentă locului unde s-au adunat zeci de mii de persoane, în cartierul Sha Tin.

Hong Kong-ul este de peste o lună scena unui uriaş val de contestare, parte din acţiunea de respingere a unui proiect de lege ce a fost deja suspendat şi care viza autorizarea extrădărilor spre China. Acţiunea s-a extins cu cereri mai vaste pentru menţinerea unor realizări democratice precum cea privind stoparea eroziunii libertăţilor, în special a libertăţii de exprimare, şi a independenţei justiţiei de care ar trebui să se bucure teoretic, până în 1947, acest teritoriu, retrocedat în 1997 de către Londra Beijingului şi care dispune de un statut de semi-autonomie.

Beijingul a depus toate eforturile pentru a o susţine pe şefa executivului local Carrie Lam.

Pe lângă manifestaţiile paşnice uriaşe, confruntări violente au avut loc între poliţie şi o minoritate mai radicală. Parlamentul a fost vandalizat în iunie de sute de manifestanţi mascaţi, majoritatea tineri.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.