Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un avion Air Canada cu 284 de oameni la bord a fost nevoit să aterizeze în Hawaii din cauza unor puternice turbulenţe în care 37 de pasageri au fost răniţi, relatează vineri Xinhua şi BBC.

Aeronava, un Boeing 777-200 cu 269 de pasageri şi 15 membri ai echipajului şi care zbura de la Vancouver către metropola australiană Sydney, a întâlnit la două ore după ce trecuse de Hawaii turbulenţe "neprevăzute şi bruşte", care au determinat întoarcerea sa din drum şi aterizarea pe aeroportul din Honolulu, joi la ora locală 6:45 (16:45 GMT), a precizat presa din arhipelag.

Dintre cei răniţi, 30 au fost transportaţi la spital, nouă dintre ei fiind în stare gravă.

"Am intrat în zona de turbulenţe şi am ajuns pe tavan, totul a căzut pe jos, oamenii zburau prin avion", a relatat o pasageră. "Două stewardeze tocmai aduceau mâncare şi au ajuns şi ele pe tavan", a spus un alt pasager.

Turbulenţele au avut loc la o altitudine de aproape 11.000 de metri, a menţionat un purtător de cuvânt al administraţiei federale a SUA pentru aviaţie.

Compania Air Canada s-a ocupat de cazarea pasagerilor la Honolulu şi analizează variantele pentru reluarea cursei. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.