Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Zece persoane, printre care un copil, au fost rănite luni într-o explozie provocată de o scurgere de gaze în centrul localităţii italiene Rocca di Papa, la circa 25 km sud-est de Roma, transmite dpa.

Explozia s-a produs în clădirea primăriei din Rocca di Papa, localitate situată nu departe de reşedinţa de vară a papei, de la Castel Gandolfo.

Copilul a suferit răni grave, dar viaţa sa nu este pericol, a declarat comisarul regional pentru sănătate, Alessio D'Amato. Copilul şi un adult care au suferit arsuri au fost spitalizaţi, a indicat comisarul.

Alţi doi copii au fost duşi la spital de către familiile lor, iar şase adulţi au primit îngrijiri medicale la locul incidentului, a precizat responsabilul.

Copiii răniţi se aflau într-o grădiniţă adiacentă clădirii primăriei, a relatat agenţia ANSA.

Potrivit presei italiene, primarul Emanuele Crestini se numără printre persoanele rănite.

Explozia a distrus parţial faţada clădirii şi a declanşat un incendiu.

Serviciul de pompieri a postat pe Twitter o filmare în care se văd resturi de la explozie pe strada din faţa primăriei. Printre acestea nu au găsite însă alte victime, au precizat pompierii.

Un comunicat al companiei de gaz Italgas atribuie vina pentru explozie unei terţe firme, căreia nu îi indică însă numele. Lucrările efectuate de aceasta în afara sediului primăriei au avariat ţevile de gaz subterane, provocând o scurgere, afirmă Italgas.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.