Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un angajat municipal nemulţumit a deschis focul vineri într-o clădire a administraţiei oraşului balnear Virginia Beach de pe coasta de est americană, ucigând 11 persoane şi rănind cel puţin alte şase înainte de a-şi pierde viaţa, transmite Reuters.

Şeful poliţiei din Virginia Beach, James Cervera, a declarat într-o conferinţă de presă că sunt în curs de anchetare circumstanţele în care s-a produs atacul armat, fără a furniza multe detalii. A precizat că printre persoanele rănite se află un ofiţer de poliţie.

Vineri, puţin după ora locală 16:00 (20:00 GMT) suspectul, "un vechi angajat nemulţumit", a intrat în clădire şi a început "imediat să tragă la întâmplare", a declarat Cervera, potrivit AFP. Incidentul a avut loc în clădirea numărul 2 a complexului centrului municipal, unitate ce găzduieşte birourile angajaţilor din domeniul lucrărilor publice şi al utilităţilor, situată lângă clădirea primăriei.

După sosirea forţelor de ordine, "suspectul a atras asupra unui ofiţer de poliţie, iar poliţiştii, la rândul lor, au deschis focul. Suspectul a decedat" a mai precizat şeful poliţiei din Virginia Beach.

"Aceasta este cea mai sfâşietoare zi din istoria Virginia Beach", a declarat primarul Bobby Dyer în conferinţa de presă comună cu şeful poliţiei. "Oamenii implicaţi sunt prietenii, colegii de muncă şi vecinii noştri", a declarat primarul, conform Reuters.

Problematica violenţei armate are o semnificaţie specială în Virginia, stat în care îşi are sediul National Rifle Association (Asociaţia Naţională a Armelor), cea mai veche organizaţie americană ce militează pentru dreptul cetăţenilor de a deţine arme.

În Virginia, un stat în mod tradiţional republican, dare care "se colorează" democrat pe măsură ce se urbanizează şi se diversifică, a avut loc în 2007 un atac armat sângeros, în care un student cu probleme psihice a ucis 32 de persoane în campusul Universităţii Virginia Tech. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

*SUA: Mai multe persoane au fost rănite într-un atac cu armă în statul Virginia

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.