COD GALBEN: 04-08-2020 Intre 01:00 si 06:00 se va semnala intensificări ale vântului care vor atinge la rafală 55-65 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Timiş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un fost militar american, suspectat că pregătea un atentat cu bombă în Long Beach, în apropiere de Los Angeles, pentru a răzbuna atacurile comise în martie asupra celor două moschei din Noua Zeelandă a fost arestat vineri, potrivit informaţiilor furnizate luni de serviciul procuraturii federale americane, transmite AFP.

Pe internet şi în conversaţii cu un agent al poliţiei federale sub acoperire, Mark Steven Domingo, în vârstă de 26 de ani, şi-a mărturisit apartenenţa la religia musulmană, sprijinul pentru jihadişti şi pentru gruparea Stat Islamic, precum şi hotărârea de a deveni martir.

Potrivit anchetatorilor, acest fost militar care a luptat inclusiv în Afganistan ar fi încercat să facă rost de o bombă artizanală pentru a o declanşa în timpul unei adunări publice a naţionaliştilor de extremă dreapta susţinători ai supremaţiei "rasei albe", programată să se desfăşoare la Long Beach la sfârşitul săptămânii trecute.

Suspectul a fost arestat vineri după ce a primit ceea ce credea că este o bombă dar, în realitate, era doar un dispozitiv de jucărie livrat de agentul sub acoperire al FBI.

Potrivit FBI, Mark Domingo a cumpărat pe 23 şi 24 aprilie câteva sute de cuie pentru a le folosi într-un dispozitiv exploziv. El le-a înmânat cuiva despre care credea că este complice, dar care era de fapt un ofiţer de poliţie care lucra pentru FBI ", precizează comunicatul citat.

Conform informaţiilor din dosarul acuzării, pe 2 martie Domingo a făcut public o înregistrare video în care îşi mărturisea credinţa musulmană. Ziua următoare, el a mai făcut o înregistrare în care afirma că "America are nevoie de un alt Las Vegas" (referire la atacul armat din octombrie 2017, soldat cu ucidere a 58 de persoane) pentru "a o face să guste din teroarea pe care o răspândeşte într-o veselie peste tot în lume".

După atacurile comise în martie asupra celor două moschei din Christchurch, tânărul de 26 de ani a scris că "trebuie să existe represalii". Mesajul a alertat FBI, care a început să cultive contacte cu acesta pentru a-l ţine sub supraveghere.

În cadrul acestor contacte s-a aflat despre intenţiile lui Mark Domingo de a ataca diferite ţinte, printre care evrei, ofiţeri de poliţie, biserici şi un obiectiv militar. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.