Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un prim transport cu ajutor umanitar din partea Crucii Roşii destinat Venezuelei, ţară care se confruntă cu o gravă penurie alimentară şi de medicamente, a sosit marţi pe aeroportul din Caracas, informează France Presse, citând un responsabil local sub rezerva anonimatului.

'Confirm că transportul a sosit. El este compus în special din medicamente şi material medical', a declarat sursa menţionată fără să precizeze modalităţile de distribuire a ajutorului către populaţia venezueleană, din care un sfert are nevoie de ajutor urgent, potrivit Naţiunilor Unite.

Lăzile purtând sigla Mişcării Internaţionale a Crucii Roşii şi Semilunei Roşii au fost transferate dintr-un avion în camioane pe aeroportul din Caracas, conform imaginilor postate pe reţelele de socializare.

La sfârşitul lunii martie, Federaţia Internaţională a Crucii Roşii a afirmat că ar putea fi 'pregătită' către mijlocul lunii aprilie să distribuie ajutoare pentru 650.000 de persoane pentru început.

Săptămâna trecută, preşedintele Nicolas Maduro şi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) au convenit să 'lucreze cu agenţiile ONU pentru a furniza întregul ajutorul umanitar care poate fi adus'.

Venezuela suferă de o penurie severă de alimente, medicamente şi echipamente medicale. Spitalele publice nu au adeseori mijloacele necesare pentru a trata pacienţii din cauza lipsei de antibiotice, comprese sau aparate respiratorii.

Nicolas Maduro neagă că această situaţie poate fi calificată drept o criză umanitară, notează AFP.

Guvernul, principalul importator, duce lipsă de lichidităţi din cauza scăderii producţiei de petrol (96% din resursele ţării) şi a lipsei de acces pe pieţele financiare ca urmare a sancţiunilor instituite de Washington.

Regimul de la Caracas atribuie sancţiunilor americane responsabilitatea pentru problemele sale cu aprovizionarea.

Liderul opoziţiei, Juan Guaido, recunoscut ca preşedinte interimar de peste 50 de ţări, între care SUA, atribuie, la rândul său, aceste probleme corupţiei şi nepăsării puterii chaviste.

La 23 februarie, susţinătorii săi au încercat să facă să intre în ţară mai multe tone de ajutor umanitar stocat la porţile Venezuelei, în Columbia, în Brazilia şi în insula olandeză Curacao.

Camioane încărcate cu produse de primă necesitate, trimise în special din SUA, au trebuit să facă cale întoarsă din cauza blocajului la frontieră ordonat de guvern. Şapte persoane au fost ucise şi mai multe sute rănite în confruntările de la graniţă.

Preşedintele Nicolas Maduro a denunţat operaţiunea ca fiind un pretext în vederea unei intervenţii militare, notează AFP. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.