COD PORTOCALIU: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03 Fenomene vizate: se va semnala ploi însemnate cantitativ COD GALBEN: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 28 mai, ora 03 se va semnala intensificări ale vântului 

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Oficialii israelieni păstrau tăcerea duminică seara, în timp ce informaţii transmise de grupuri ale opoziţiei siriene - care nu au fost confirmate încă - indicau că o echipă rusă ar fi exhumat rămăşiţele pământeşti ale legendarului spion Mossad, Eli Cohen şi le-ar fi scos din ţară, informează luni publicaţia Times of Israel.

Aceste informaţii despre o posibilă repatriere a rămăşiţelor pământeşti ale celui care a fost numit 'Omul nostru din Damasc', la 54 de ani de la executarea sa, survin la numai două săptămâni după ce Rusia a ajutat la transmiterea către statul israelian a rămăşiţelor pământeşti ale sergentului Zachary Baumel, dat dispărut în Primul război din Liban în 1982 - a căror repatriere a pus capăt căutărilor de 37 de ani.

Israelul a refuzat să se exprime cu privire la informaţiile despre Cohen, care se bazau în mare măsură pe zvonuri care circulau pe reţelele sociale. Miniştri ai cabinetului israelian, contactaţi de postul Channel 2, au declarat că nu aveau cunoştinţă despre posibilitatea unei operaţiuni de repatriere a rămăşiţelor pământeşti ale lui Eli Cohen.

Corpul lui Cohen nu s-a întors niciodată din Siria, în pofida apelurilor făcute de familia sa pe parcursul mai multor decenii. Statul israelian a cerut recent ajutorul Rusiei în această iniţiativă, dar fără rezultat până acum.

Cohen reuşise să se infiltreze până la cele mai înalte niveluri ale clasei politice de la Damasc în anii care au precedat Războiul de Şase Zile din 1967, iar informaţiile pe care le-a obţinut au jucat un rol decisiv în succesul uluitor al statului israelian în acest conflict.

Agentul israelian a fost adus în faţa justiţiei şi executat pentru spionaj de guvernul sirian la 18 mai 1965, după ce reuşise să activeze timp de patru ani la Damasc sub numele de împrumut Kamel Amin Thaabet, având acces la importanţi oficiali ai executivului.

Anul trecut, agenţia de informaţii Mossad a descoperit un ceas de mână care i-a aparţinut lui Eli Cohen şi l-a repatriat în Israel în cursul unei operaţiuni speciale. Biroul prim-ministrului nu a explicat cum a fost recuperat ceasul, care se afla în 'mâini inamice'.

Şeful Mossad, Yossi Cohen, a prezentat ceasul familiei lui Eli Cohen în cadrul unei ceremonii organizate pentru comemorarea morţii sale.

Premierul Benjamin Netanyahu a adus un omagiu Mossad pentru această operaţiune. 'Salut combatanţii Mossad pentru operaţiunea lor hotărâtă şi curajoasă, al cărei unic scop era să aducă înapoi în Israel o amintire a unui om, un mare luptător el însuşi, care a contribuit semnificativ la securitatea statului' nostru, a declarat el.

Nadia Cohen, văduva lui Eli Cohen, avea să declare că a fost tulburată să revadă ceasul soţului ei. 'A fost un moment de mare emoţie când mi s-a spus (că ceasul îmi va fi returnat). Este un obiect pe care Eli îl purta pe mână', a explicat ea. 'Dacă va fi voia lui Dumnezeu, poate că şi trupul lui va reveni în Israel', îşi exprimase ea atunci speranţa.

De-a lungul anilor, Nadia Cohen a cerut fără succes guvernului sirian să-i returneze rămăşiţele soţului ei. În 2008, un fost şef al biroului fostului preşedinte sirian Hafez al-Assad susţinea că nimeni nu ştie unde a fost îngropat Eli Cohen. 'Corpul a fost mutat după o zi sau două', a spus Monjer Motsley, într-un interviu. 'Ne era teamă atunci că Israelul va trimite forţe pentru recuperarea lui', a adăugat el. 'Este greu de găsit osemintele lui Cohen', a mai spus acesta.

'Assad promisese că-l va returna Israelului, dar când a cerut oficialilor de securitate să o facă, ei i-au spus: "Nu ştim unde este mormântul lui!", aşa că el nu a reuşit să-şi ţină promisiunea', a afirmat acelaşi fost responsabil sirian, referindu-se la tatăl actualului lider de la Damasc.

În martie, Nadia Cohen declarase la un post de radio israelian că şeful Mossad, Meir Dagan, ceruse sprijinul SUA în 2011, după declanşarea războiului în Siria pentru a ajuta la găsirea rămăşiţelor pământeşti ale soţului ei pentru a le reînhuma în Israel. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.