Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un sătuc din Germania se pregăteşte să devină noul centru geografic al Uniunii Europene, după retragerea anunţată a Marii Britanii din blocul comunitar, relatează marţi Reuters.

Drumul din actualul centru - municipalitatea Westerngrund, din sudul Germaniei - până în Gadheim are circa 55 de kilometri şi se parcurge în aproximativ o oră. La intrarea în localitate, o pancartă pe care scrie "Viitorul centru al Europei" îi întâmpină de pe acum cu mândrie pe vizitatori, iar localnicii au pregătit deja şi stâlpul pe care ar urma să fluture steagul Uniunii Europene.

Pentru cei din Westerngrund, pierderea titlului obţinut în 2013, după aderarea Croaţiei la blocul comunitar, va fi în schimb o zi tristă. Locul exact este marcat în prezent cu o placă, o hartă şi un drapel al Uniunii.

Centrul geografic al Uniunii Europene s-a deplasat uşor de-a lungul timpului, dar a rămas în Germania de la extinderea UE de la 15 la 25 de membrii, în 2004.

Gadheim este o localitate prea mică pentru a avea propriul primar şi intră sub jurisdicţia edilului din municipalitatea învecinată, Veitshoechheim. Primarul Juergen Goetz a declarat pentru Reuters că speră că noul titlu va putea atrage mai mulţi turişti în zonă.

Localnicii sunt încântaţi de perspectiva de a deveni centrul Europei şi unul dintre ei chiar i-a propus primarului să-i acorde Theresei May titlul de cetăţean de onoare al Gadheimului.

Dar "acest lucru ar fi evident cam greu", a comentat Goetz. "Desigur că Gadheim are motive să sărbătorească, dar cred că pentru Europa ca întreg nu va fi o zi bună", a adăugat acesta.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.