Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bărbatul suspectat de uciderea a trei oameni într-un atac armat comis într-un tramvai din Utrecht la începutul acestei săptămâni şi-a recunoscut vineri vinovăţia în faţa unui judecător şi a spus că a acţionat singur, relatează Reuters, dpa şi AFP, citându-i pe procurorii olandezi.

Gokmen Tanis, de 37 de ani, născut în Turcia, este acuzat că a comis atacul de la 18 martie cu intenţie teroristă. De asemenea, autorităţile investighează dacă bărbatul a avut şi motive personale pentru atac.

"Suspectul în vârstă de 37 de ani a recunoscut în această dimineaţă (vineri - n.r.) în faţa judecătorului infracţiunile penale reţinute în cazul lui", a precizat ministerul public într-un comunicat, adăugând că suspectul a declarat că "a acţionat singur".

Tot vineri, arestul său a fost prelungit cu perioada maximă de două săptămâni.

Pe lângă cei trei morţi, atacul armat de luni, dintr-un tramvai aflat în zona de vest a Utrecht, s-a soldat şi cu rănirea a cinci persoane.

Anchetatorii au descoperit anterior o scrisoare în maşina pe care suspectul urma să o folosească pentru a părăsi locul atacului, printre alte probe care indică un atac terorist, notează dpa.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.