Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un avion Ethiopian Airlines despre care se crede că avea peste 150 de persoane la bord s-a prăbuşit duminică, au anunţat compania aeriană şi biroul prim-ministrului etiopian, citate de DPA.

Zborul ET 302 între Addis Ababa şi capitala Kenyei, Nairobi, s-a prăbuşit lângă oraşul Bishoftu, la aproximativ 50 de kilometri sud-est de Addis Ababa, a declarat compania aeriană într-un comunicat.

Boeingul 737, despre care se presupune că avea la bord 149 de pasageri şi opt membri ai echipajului, a decolat la 8.38 ora locală (5.38 GMT) de pe Aeroportul Internaţional Bole. Contactul cu aparatul a fost pierdut câteva minute mai târziu, potrivit comunicatului.

Operaţiunile de căutare şi salvare sunt în desfăşurare, dar informaţii despre victime nu sunt încă disponibile, a declarat compania aeriană.

"Biroul prim-ministrului, în numele guvernului şi al poporului Etiopiei, doreşte să-şi exprime condoleanţele cele mai profunde
familiilor celor care i-au pierdut pe cei dragi la bordul Boeingului 737 Ethiopian Airlines efectuând o cursă regulată către Nairobi, Kenya, în această dimineaţă", a declarat biroul premierului Abiy Ahmed într-o postare pe Twitter.

Cauza prăbuşirii avionului era necunoscută duminică dimineaţă.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.