Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un neonazist american a fost găsit vinovat de crimă, vineri, de un tribunal din Charlottesville, în estul SUA, la 16 luni după ce a ucis o manifestantă antifascistă care protesta împotriva unei adunări a extremei dreapta în oraş, relatează media americane, preluate de AFP.

James Fields, de 21 de ani, a intrat în plin cu maşina într-un grup de manifestanţi, omorând-o pe Heather Heyer, de 32 de ani, şi rănind mai multe persoane, în august 2017, în micul oraş din Virginia, după care a părăsit locul incidentului.

Sentinţa urmează să fie anunţată ulterior.

Procesul, care a început săptămâna trecută, urma să determine dacă acuzatul a acţionat "din frică sau cu rea intenţie", potrivit cuvintelor judecătorului Richard Moore.

Avocaţii lui James Fields au pledat legitimă apărare şi au evocat sănătatea mentală a clientului lor la momentul faptelor.

Potrivit unuia dintre avocaţii săi, tânărul a mărturisit poliţiei "că se temea pentru siguranţa sa şi că era mort de frică".

Acuzarea a pledat că, dimpotrivă, tânărul a acţionat premeditat, şi că un munte de probe - fotografii şi înregistrări video - dovedesc acest lucru.

Adunarea de la Charlottesville a fost organizată de naţionaliştii albi pentru a protesta împotriva înlăturării anunţate a unei statui a generalului sudist Robert Lee. Cazul a pus în lumina reflectoarelor noua generaţie a extremei drepte americane, care a apărut de la începutul mandatului preşedintelui Donald Trump şi a cărei retorică incendiară este frecvent denunţată pentru că incită la ură şi diviziuni, notează AFP.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.