Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Gruparea Stat Islamic a revendicat luni atentatul cu bombă din apropierea clădirii Comisiei electorale din capitala afgană, soldat cu cel puţin şase răniţi, transmite Reuters.

Atacul a fost revendicat într-o declaraţie publicată de Amaq, agenţia de presă a grupării jihadiste.

Un kamikaze care se deplasa pe jos s-a aruncat luni în aer în apropierea unui vehicul care tocmai intra în sediul Comisiei electorale independente (CEI) de la Kabul.

Acest atac a intervenit în contextul în care urnele în care s-au strâns voturile pentru alegerile legislative de la 20 octombrie sunt colectate în capitala afgană, fiind transportate în interiorul sediului ultra-securizat al Comisiei electorale care a organizat scrutinul.

Talibanii şi gruparea Statul Islamic au comis mai multe atacuri asupra birourilor de vot, ucigând sau rănind aproape 300 de persoane în întreaga ţară în ziua votului.

CEI urmează să publice în următoarele săptămâni datele definitive privind prezenţa la vot. Scrutinul s-a desfăşurat în două faze, după ce a fost amânat cu o săptămână în provincia Kandahar din motive de securitate.

Potrivit CEI, peste patru milioane de persoane au participat la vot, din cele 8,9 milioane înscrise pe listele electorale, în pofida numeroaselor atacuri asupra alegătorilor. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.