COD GALBEN: 06-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Forţele aeriene olandeze au mobilizat două avioane de vânătoare F-16 pentru a escorta un avion de linie care zbura de la Abu Dhabi la Amsterdam, după ce un pasager al acestuia a devenit agresiv şi a declanşat o dispută la bord, au indicat sâmbătă autorităţile citate de AFP.

Un american în vârstă de 29 de ani a devenit agresiv după ce a fost rugat de şeful de cabină să se aşeze înapoi la locul său, a explicat o purtătoare de cuvânt, Joanna Helmonds, care nu a precizat numele companiei aeriene implicate în incident.

Ulterior, a izbucnit o dispută, iar membrii echipajului, împreună cu unii dintre pasageri, au reuşit să-l imobilizeze pe bărbat. Mai mulţi pasageri au fost uşor răniţi în incident, a mai menţionat Helmonds.

Agresorul a fost reţinut de poliţie după aterizarea pe aeroportul Schiphol, fiind internat la o clinică psihiatrică pentru a fi ţinut sub observaţie.

Avioanele de vânătoare olandeze, care sunt echipate cu rachete, nu sunt mobilizate decât în cazuri excepţionale, a menţionat armata aeriană a Olandei.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.