COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului
Peste 100 de migranţi au murit în două naufragii în largul coastelor Libiei la începutul lui septembrie, a anunţat luni organizaţia umanitară Medici Fără Frontiere (MSF) printr-un comunicat preluat de Reuters.
Două ambarcaţiuni pneumatice supraîncărcate au naufragiat pe 1 septembrie, după ce plecaseră din Libia. La bordul fiecăreia se aflau zeci de migranţi, majoritatea africani din Sudan, Mali, Nigeria, Camerun, Ghana, Libia, Algeria şi Egipt. Una din bărci a început să se dezumfle, iar cealaltă a avut o defecţiune la motor. MSF a aflat despre incidente de la supravieţuitori; câţiva au reuşit să se agaţe de resturile care pluteau.
Potrivit unuia din martori, salvatorii europeni au intervenit pe cale aeriană şi au aruncat plute de salvare, dar mulţi migranţi au rămas în apă câteva ore. "Din barca noastră, doar 55 de oameni au supravieţuit. Mulţi au murit, inclusiv familii şi copii. Ar fi putut fi salvaţi dacă salvatorii ar fi venit mai repede", a relatat un supravieţuitor.
Unii naufragiaţi fost aduşi pe 2 septembrie în portul Khoms de paza de coastă libiană, însă în Libia se confruntă cu alte încercări, afirmă MSF. Cei care şi-au pierdut rude în naufragii nu beneficiază de sprijin, ci sunt arestaţi şi închişi în condiţii deplorabile, fără o siguranţă elementară sau asistenţă juridică.
"MSF reiterează apelul la încetarea detenţiei arbitrare a mii de refugiaţi şi migranţi, peste tot în Libia", arată comunicatul organizaţiei. AGERPRES/(AS - editor: Marius Hosu, editor online: Adrian Dădârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |