Zece copii din aceeaşi familie, cu vârste cuprinse între patru luni şi 12 ani, au fost salvaţi de poliţie din condiţiile sordide în care trăiau într-o locuinţă din California, unde erau torturaţi de propriii părinţi prin metode care includeau simularea înecului şi opărirea cu apă clocotită, relatează joi AFP.
"Copiii au fost în mod continuu loviţi, strânşi, muşcaţi, vizaţi cu arme ca arbalete sau pistoale cu aer comprimat, bătuţi cu bastoane şi bâte de baseball, torturaţi prin metoda 'waterboarding' (simularea înecului). Unii dintre ei au fost opăriţi cu apă clocotită", potrivit actului de acuzare întocmit de Parchet, făcut public săptămâna aceasta.
Copiii au rămas cu diverse cicatrici în urma acestor abuzuri repetate, inclusiv cu braţe rupte, menţionează Parchetul.
Părinţii - mama, Ina Rogers, în vârstă de 30 de ani, şi tatăl, Jonathan Allen, în vârstă de 29 de ani - au fost reţinuţi la 31 martie la domiciliul lor din Fairfield, la nord de San Francisco, după ce poliţia a primit un apel în legătură cu un copil de 12 ani dispărut. Găsit de agenţi, aceştia s-au dus ulterior acasă la el, iar când au intrat în locuinţă i-au găsit pe ceilalţi copii înghesuiţi pe parchetul din camera de zi şi casa plină de gunoaie şi excremente. Pe parcursul anchetei, copiii, care au fost puşi sub protecţie, au povestit în detaliu abuzurile la care au fost supuşi timp de mai mulţi ani, au precizat autorităţile.
Tatăl, principalul autor al faptelor, a fost inculpat luni pentru tortură şi abuzuri şi a rămas închis, fără a recunoaşte acuzaţiile ce i se aduc. Mama, despre care copiii au spus că era la curent cu cele întâmplate şi de asemenea a participat la o parte din fapte, a fost inculpată la rândul ei pentru maltratare de minori şi reţinută, dar a fost pusă în libertate în schimbul unei cauţiuni.
Greg Hurlbut, responsabil al poliţiei din Fairfield, a declarat presei că este prima dată în cariera sa de 30 de ani când întâlneşte un caz în care copiii sunt torturaţi de propriii părinţi.
Noul caz de "casă a ororilor" aminteşte de un altul descoperit mai devreme anul acesta tot în California, cel al soţilor Louise şi David Turpin, care şi-au sechestrat şi înfometat ani la rând cei 13 copii. După ce una din fetele cuplului, în vârstă de 17 ani, a reuşit să evadeze, fraţii ei, cu vârste între 2 şi 29 de ani, au fost găsiţi într-o casă din Perris, la circa 100 km de Los Angeles, în condiţii de mizerie extremă şi malnutriţie severă, unii dintre ei legaţi de un pat. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |