COD PORTOCALIU: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03 Fenomene vizate: se va semnala ploi însemnate cantitativ COD GALBEN: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 28 mai, ora 03 se va semnala intensificări ale vântului
Femeile saudite vor putea să conducă automobile pe drumurile publice din această ţară începând din 24 iunie, potrivit unui comunicat dat publicităţii luni de guvernul de la Riad, citat de AFP.
"Toate condiţiile au fost întrunite pentru ca femeile să înceapă să conducă automobile", a declarat generalul Mohammed al-Bassami, directorul Departamentului pentru Circulaţie, ce face parte din Ministerul de Interne.
Decretul regal care le autorizează pe femeile saudite să conducă automobile va fi pus în aplicare pe 24 iunie, a precizat el.
Femeile cu vârste de peste 18 ani vor avea dreptul de a susţine examenul pentru obţinerea permisului de conducere, a precizat generalul Bassami.
Şcoli auto pentru femei au fost înfiinţate în cinci mari oraşe din Arabia Saudită. Femeile saudite care deţin permise de conducere eliberate în străinătate vor putea să le schimbe cu documente similare saudite.
Regele Salman bin Abdulaziz al Saud a decis în septembrie 2017 să anuleze interdicţia femeilor saudite de a conduce automobilul, în cadrul unei noi politici oficiale, promovată de tânărul prinţ moştenitor Mohammad bin Salman.
Arabia Saudită, singura ţară din lume care interzicea femeilor să conducă automobile, s-a angajat într-o serie de reforme ce vizează o mai mare participare a femeilor în viaţa economică şi socială a acestui regat musulman ultraconservator.
Femeile saudite pot de acum înainte să îşi deschidă firme proprii şi să asiste la meciuri de fotbal şi la concerte. Cinematografele vor fi redeschise în această ţară după o pauză de 35 de ani, iar proiectele din domeniul industriei de divertisment s-au înmulţit.
În pofida acestor progrese, femeile saudite rămân supuse unui sistem de tutelă masculină. Astfel, ele au nevoie de acordul unui bărbat din familiile lor pentru a călători, pentru a-şi continua studiile şi pentru a exercita anumite meserii.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |