COD GALBEN: 20-02-2018 ora 13 Intre 13:00 si 19:00 se va semnala Intensificări ale vântului care vor atinge și depăși la rafală 70-80 km/h. in Județul Sibiu; COD PORTOCALIU: 20-02-2018 ora 10 Intre 10:15 si 16:00 se va semnala Intensificări ale vântului care la rafală vor depăși local 90-100 km/h, iar la peste 1700 m peste 110 km/h. in Județul Caraş-Severin;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a reuşit să se debaraseze, cel puţin temporar, de opozantul şi fostul lider georgian Mihail Saakaşvili, expulzat în Polonia, dar acest caz ar putea dăuna imaginii şefului statului ucrainean în Occident, comentează miercuri France Presse.

Mihail Saakaşvili a fost arestat luni într-un restaurant din centrul Kievului şi trimis imediat în Polonia la bordul unui avion, punându-se capăt unui telenovele politico-judiciare extrem de mediatizate ce durează de luni de zile.

Expulzarea fostului preşedinte georgian din Ucraina, deposedat succesiv de cetăţenia sa georgiană şi ucraineană şi devenit apatrid, s-a derulat atât de repede încât susţinătorii săi nu au avut timp să reacţioneze.

Autorităţile ucrainene au 'arătat că statul este puternic, în timp ce Saakaşvili a demonstrat mereu slăbiciunea' puterii, a declarat pentru AFP sociologul Irina Bekeşkina, directoarea Fundaţiei Iniţiativele Democratice din Kiev.

Fost aliat al preşedintelui Poroşenko, Mihail Saakaşvili (50 de ani) a devenit unul dintre cei mai înverşunaţi oponenţi ai săi şi a contestat în repetate rânduri puterea ucraineană pe care o acuză de corupţie.

Brutalitatea arestării sale - aruncat la pământ de trupe speciale ale unui comando al Gărzii de frontieră, care l-au insultat şi l-au tras de păr, conform unei înregistări video difuzate pe internet - a provocat critici virulente la adresa puterii ucrainene.

Această arestare i-ar putea face pe susţinătorii occidentali ai Ucrainei, de care această ţară rămâne foarte dependentă, 'să-şi pună întrebări cu privire la justiţia selectivă ucraineană', spune Irina Bekeşkina, care apreciază că întregul caz legat de Saakaşvili este perceput pe scară largă ca 'o răzbunare personală' a şefului statului ucrainean.

Şi Serghii Solodki, director adjunct al Centrului de analiză Noua Europă din Kiev, este de părere că acest caz ar putea 'avea un impact negativ' asupra reputaţiei preşedintelui Poroşenko.

Comisia Europeană a afirmat marţi că 'urmăreşte' îndeaproape situaţia legată de opozantul Mihail Saakaşvili. 'Ne aşteptăm ca drepturile lui Mihail Saakaşvili să fie respectate', a spus o purtătoare de cuvânt a Comisiei, Maja Kocijancic.

Pentru unii, expulzarea sa este un avertisment pentru rivalii lui Poroşenko în perspectiva scrutinului prezidenţial din mai 2019. 'Acesta este un avertisment: toate vocile contestatare vor fi înăbuşite fără cruţare', susţine Maxim Erestavi, de la Centrul de analiză american Atlantic Council.

Numit guvernator al regiunii Odesa în 2015 de către Poroşenko, Mihail Saakaşvili a demisionat un an şi jumătate mai târziu, confirmând ruptura cu preşedintele ucrainean. După ce obţinuse anterior cetăţenia ucraineană, aceasta i-a fost între timp retrasă.

În septembrie trecut, el s-a întors în Ucraina forţând trecerea frontierei cu Polonia, cu sprijinul unei mulţimi de susţinători. Revenit la Kiev, el a scăpat în mod repetat de poliţie, care încerca să-l aresteze.

Partidul său, Mişcarea noilor forţe, organizează cu regularitate manifestaţii împotriva corupţiei şi a preşedintelui Poroşenko, uneori degenerând în violenţe.

Parchetul General ucrainean l-a acuzat că a încercat să 'preia puterea cu forţa' în cursul manifestaţiilor care ar fi fost finanţate, potrivit autorităţilor, de anturajul ex-preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, înlăturat de la putere în 2014. Saakaşvili neagă aceste acuzaţii.

Acuzat că nu a reuşit să pună în aplicare reformele cerute de mişcarea de contestare din Maidan (Piaţa Independenţei din Kiev), Petro Poroşenko se confruntă cu tot mai multe critici în Ucraina.

'Mulţi ucraineni împărtăşesc cererile manifestanţilor (pro-Saakaşvili), dar personalitatea lui Saakaşvili - un bărbat încolţit, imprevizibil, instabil psihic - îi dezamăgeşte pe unii dintre ei', explică Bekeşkina.

Saakaşvili a declarat că se bazează pe mobilizarea susţinătorilor săi pentru a putea reveni în Ucraina. Dar cota de popularitate a partidului său nu depăşeşte 2% din intenţiile de vot, potrivit unui recent sondaj, ceea ce face puţin probabilă o eventuală mobilizare populară masivă în favoarea sa.

Fostul lider georgian, care a promis să continue să 'lupte împotriva corupţiei', intenţionează să efectueze 'un turneu în Europa' pentru a sensibiliza oameni politici faţă de cauza sa şi a-l denunţa pe Poroşenko pe care îl califică drept 'profitor'.

'Cariera lui Saakaşvili este într-o spirală descendentă', apreciază Adrian Karatnycky, cercetător la Atlantic Council, însă, a adăugat el, chiar şi aşa, fostul preşedinte georgian ar putea juca un rol pe termen lung. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.