Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Între trei şi cinci persoane au murit şi cel puţin 100 au fost rănite, dintre care zece grav, după ce un tren regional a deraiat joi dimineaţa în apropiere de Milano, a anunţat un oficial al serviciilor de pompieri, relatează Reuters, AFP şi dpa.

'Sunt între trei şi cinci morţi în accident din câte ştim în acest moment', a declarat oficialul pentru Reuters.

Canalele de televiziune RaiNews24 şi SkyTG24 au informat, citând serviciile de urgenţă, că cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa şi 10 au fost rănite grav.

Deraierea trenului, produsă din motive deocamdată necunoscute, a avut loc în jurul orei locale 07:00 (06:00 GMT) în apropierea marii metropole din nordul Italiei, a declarat Cristina Corbetta de la serviciile de urgenţă din Milano, pentru canalul SkyTG24.

Trenul Trenord cu şase vagoane plecase din oraşul Cremona, la aproximativ 90 de kilometri sud-est de Milano, la ora 5:30 dimineaţa (04:30 GMT) şi a deraiat în staţia Pioltello Limito, la 40 de kilometri de Milano. Trenul regional transporta pasageri care mergeau la serviciu în centrul capitalei economice a Italiei.

La două ore după accident, salvatorii continuau să caute pasageri în interiorul vagoanelor, dintre care cel puţin două se aflau răsturnate de-a lungul căii ferate.

Imaginile transmise de televiziuni joi dimineaţa arătau operaţiunile de evacuare a răniţilor. Cei mai grav răniţi au primit primul ajutor pe un câmp la câţiva zeci de metri de locul accidentului.

Potrivit unei jurnaliste a SkyTG24, cinci sau şase persoane erau încă blocate în vagoane.

Acest accident este cel mai grav de la catastrofa feroviară din iulie 2016 din regiunea Puglia (sud) în care 23 de oameni şi-au pierdut viaţa. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citiţi şi:

 

Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2016-2018)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.