Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cincizeci şi doi de cetăţeni din Uzbekistan şi-au pierdut viaţa într-un incendiu ce a cuprins autobuzul cu care călătoreau într-o zonă izolată din Kazahstanul vecin, a anunţat joi Ministerul kazah de Interne, relatează Reuters şi AFP.

Autobuzul circula pe o şosea din regiunea kazahă Aktau (nord-vest), care face legătura între oraşul rus Samara şi Şikment, localitate din sudul Kazahstanului aflată aproape de graniţa cu Uzbekistan.

Nu este clar în ce direcţie se îndrepta autobuzul, dar ruta este în mod constant folosită pentru transportul de muncitori migranţi uzbeci către şi dinspre Rusia, unde lucrează de obicei pe şantiere de construcţii.

Doar cinci persoane au reuşit să scape din vehiculul cuprins de flăcări, potrivit unui comunicat al departamentului serviciilor de urgenţă al ministerului

''Pe 18 ianuarie, la ora locală 10:30 (5:30 GMT), un autobuz a luat foc (...). 55 de pasageri şi doi şoferi se aflau la bord. Cinci pasageri au primit îngrijiri medicale. Celelalte 52 de persoane au murit'', se afirmă în comunicat, fără să precizeze circumstanţele în care vehiculul a luat foc. AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.