COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 2.700 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii septembrie (3.800 mc/s), arată prognoza Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până la data 23 septembrie 2023.
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere.
Potrivit INHGA, debitul maxim al Dunării estimat pentru luna septembrie este de 4.500 mc/s, iar cel minim de 2.800 mc/s.
În ceea ce priveşte râurile din România, debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, în perioada 17 - 23 septembrie, exceptând cursurile inferioare ale râurilor mari din vestul, sudul şi estul ţării, unde vor fi în creştere datorită propagării şi bazinele hidrografice Vedea, Bârlad şi Prut, unde vor fi relativ staţionare.
În prima zi a intervalului de prognoză sunt posibile creşteri de niveluri şi debite, pe unele râuri din zonele de deal şi munte, mai ales pe cele din jumătatea de vest a ţării, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă, izolat mai însemnate cantitativ.
În luna septembrie 2023 regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş şi Nera şi mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Buzău, Putna, Trotuş, Moldova, Suceava, în bazinul inferior al Bistriţei şi pe cursul Siretului. Cele mai mici valori (sub 30% din normalele lunare) se vor înregistra pe Rm. Sărat, Bârlad, Jijia şi pe râurile din Dobrogea, arată prognoza trimestrială emisă de hidrologi.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Constantin Balaban, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |