COD GALBEN: 14-06-2025 ora 18 Intre 18:50 si 20:00 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie, izolat grindină. in Județul Prahova; COD GALBEN: 14-06-2025 ora 18 Intre 18:00 si 19:30 se va semnala Intensificări locale ale vântului cu viteze la rafală de 50 - 70 km/h, iar pe arii restrânse averse torențiale care vor acumula peste 15 l/mp și descărcări electrice in Județul Constanta , Județul Tulcea, Zona de litoral a județului Tulcea, respectiv zona localităților, Județul Tulcea;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Seismologii au revizuit în creştere, de la 4,1 la 4,3 pe Richter, magnitudinea cutremurului de suprafaţă produs marţi seara, la ora locală 19:15, în Crişana, judeţul Arad.

Potrivit datelor revizuite de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), cutremurul s-a înregistrat la o adâncime de 7 kilometri, faţă de 15 kilometri iniţial, în apropierea următoarelor oraşe: 18 km sud-est de Arad, 46 km nord-est de Timişoara, 71 km sud-est de Bekescsaba şi 94 km nord de Reşiţa.



Sursa: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului / Facebook


ORA 18.48 Arad: Un nou cutremur, cu magnitudinea de 4,1, s-a produs în zona Lipova

 

Un nou cutremur s-a produs în judeţul Arad, marţi seară, în zona Lipova, având magnitudinea de 4,1, au transmis autorităţile locale, care precizează că nu sunt înregistrate victime sau pagube materiale.

"În ziua de 23.05.2023, 19:15:29 (ora României), s-a produs în Banat, Arad, un cutremur mediu cu magnitudinea ML 4.1, la adâncimea de 15 km. Cutremurul s-a produs la 17 km SE de Arad, 43 km NE de Timişoara, 72 km SE de Bekescsaba, 92 km N de Reţiţa. Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 şi nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime. Echipaje operative au fost trimise în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaştere în municipiul şi judeţul Arad", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Luni, la ora 20,46, în aceeaşi zonă s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,9 pe Richter, intensitate VI, la o adâncime de 2 kilometri. Prima replică, cu magnitudinea 4,3 pe Richer, a fost înregistrată după aproximativ două ore, iar pe parcursul nopţii au mai avut loc replici de intensitate mai mică.

Cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, cu magnitudinea 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editori: Antonia Niţă, Mariana Nica, editori online: Ady Ivaşcu, Adrian Dadârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.