Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Programul privind casarea autovehiculelor uzate a fost amânat şi urmează ca unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale Municipiului Bucureşti să poată să-şi creeze conturile de utilizator începând cu data de 14 octombrie 2022, informează joi Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM)

"În urma discuţiilor purtate cu asociaţiile implicate în desfăşurarea Programului privind casarea autovehiculelor uzate, pentru o derulare eficientă cu participarea cât mai multor unităţi administrativ-teritoriale, a reieşit necesitatea actualizării anumitor condiţii, astfel că, la data prezentei, se lucrează la modificarea ghidului de finanţare aferent acestui program. Crearea conturilor de utilizator în aplicaţia informatică de către solicitanţii unităţi administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti se va putea realiza începând cu data de 14 octombrie 2022", notează instituţia într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. .

Pe de altă parte, potrivit sursei citate, conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi, Programului Eficienţă energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic şi a Programului Rabla Plus rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate.

Ulterior, în perioada 21 octombrie, ora 10:00 - 23 decembrie 2022, ora 14:00 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii vor depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.

AFM anunţa, la finele lunii august, că unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti îşi vor putea crea conturi de utilizator, începând din 23 septembrie 2022, pentru înscrierea în Programul privind casarea autovehiculelor uzate.

Suma alocată sesiunii de finanţare este de 50 de milioane de lei. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.