COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Norul poluant din Ucraina avea vineri o concentraţie de 1,3 miligrame de monoxid de carbon pe metru cub, iar pragul reglementat este de maximum 10 miligrame de monoxid de carbon pe metru cub, a declarat, marţi, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), Lorand Fulop, într-o conferinţă de presă.

"Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului confirmă faptul că aceste ştiri sunt false, adică norul poluant, chiar dacă există, nu este tocmai corect să-l numim nor toxic. Ce aş putea să vă spun foarte concret este că din datele care ne-au venit la CAMS, acel nor a conţinut vineri 1,3 miligrame pe metru cub monoxid de carbon şi noi ştim foarte bine că pentru monoxidul de carbon avem o reglementare de 10 miligrame pe metru cub, ceea ce înseamnă că e mult sub pragul care poate să ne îngrijoreze", a afirmat Lorand Fulop.

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului a menţionat că instituţia nu a putut măsura datele norului, deoarece acesta nu se află deasupra României.

"ANPM are un sistem de notificare foarte bine pus la punct, la fiecare oră ne vin date, în cazul în care se întâmplă ceva datele ies din pragurile respective şi automat ne vin nişte notificări, deci vom şti şi vom raporta în cel mai scurt timp. (...) Faptul că norul încă nu a ajuns, sau e foarte posibil nici să nu ajungă în România, nu prea am putut să măsurăm noi date concrete, însă în cazul în care eventual intră în România, atunci vom şti absolut din primul minut ce se întâmplă şi care sunt numerele, şi atunci, bazat pe rapoartele noastre, sunt sigur că vor fi luate cele mai bune decizii", a precizat Lorand Fulop. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)

 

Citeşte şi:

 

 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.