Administraţia Fondului pentru Mediu a pregătit, pentru prima dată, un calendar anual de lansare, pe sesiuni, pentru diverse programe, astfel încât să fie asigurată o transparenţă maximă şi predictibilitate, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Tanczos Barna.
"Pentru ziua de astăzi mai avem un anunţ extrem de important: un calendar al programelor cu finanţare lansate de AFM pentru 2022. Este pentru prima dată când AFM, pentru a asigura transparenţă în ceea ce priveşte deciziile pregătite cât şi predictibilitate pentru beneficiar, a pregătit un calendar anual de lansare pe sesiuni pentru diverse programe, astfel încât atât autorităţile publice locale cât şi persoanele fizice şi persoanele juridice să îşi etapizeze, să îşi pregătească proiectele în funcţie de acest calendar. Este minimum minimorum pentru a asigura o transparenţă maximă şi predictibilitate. În caz contrar, atât autorităţile publice locale cât şi companiile, cât şi persoanele fizice se trezesc în ultima zi, în ultimele săptămâni şi nu au timp să pregătească, pe de o parte, proiecte de calitate, pe de altă parte se creează o presiune prea mare pe instituţia AFM şi câteodată această presiune generează şi greşeli inevitabile", a spus Tanczos. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruștei)
Citește și:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.