Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Capitala şi 22 de judeţe din centrul, sudul şi estul ţării vor intra miercuri sub Cod galben de vijelii şi averse, atenţionarea meteorologilor fiind valabilă până joi dimineaţa.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în perioada 18 august, ora 10:00 - 19 august, ora 10:00, în Muntenia, Dobrogea, local în Moldova, Oltenia, Transilvania şi la munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi pe alocuri vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 - 40 litri/mp şi izolat 50 - 60 litri/mp.

 

Foto: (c) meteoromania.ro



Judeţele aflate în totalitate sub Cod galben sunt: Harghita, Bacău, Vaslui, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Galaţi, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi Constanţa. Judeţul Neamţ este singurul afectat doar parţial de averse torenţiale, vijelii şi grindină.

Meteorologii avertizează că astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.