Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vremea va fi instabilă şi se va răcori în Capitală joi şi vineri, iar temporar vor fi averse şi descărcări electrice, potrivit prognozei speciale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru zona municipiului Bucureşti, în intervalul 27 mai, ora 12:00 - 29 mai, ora 10:00.

Începând de joi la prânz, până vineri la ora 9:00, vremea va fi instabilă şi se va răcori în Bucureşti. Cerul va avea înnorări şi temporar, mai ales spre seară şi în cursul nopţii, vor fi averse şi descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi 5 - 8 litri/mp şi, posibil, peste 10 - 12 litri/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 14 - 15 grade Celsius.

Pe parcursul zilei de vineri, până sâmbătă la ora 10:00, vremea se va menţine instabilă şi răcoroasă. Cerul va avea înnorări şi, temporar, vor fi averse şi descărcări electrice, mai ales în cursul zilei, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 15 - 25 de l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă va fi de 14 - 15 grade Celsius.

La nivel naţional, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente pentru 18 judeţe din sudul, centrul şi nord-estul ţării până vineri seara şi Cod galben de instabilitate atmosferică în alte 12 judeţe până sâmbătă dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 mai, ora 16:00 - 28 mai, ora 21:00, judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamţ, Botoşani, precum şi zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara, Alba şi Bacău se vor afla sub Cod portocaliu de ploi abundente.

De asemenea, în intervalul 27 mai, ora 12:00 - 29 mai, ora 10:00, în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, în Oltenia şi local în Muntenia, Transilvania şi nordul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citeşte şi:

 

Cod portocaliu de ploi abundente în 18 judeţe, până vineri seara; Cod galben în 12 judeţe, până sâmbătă dimineaţa 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.