Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sistemul de reciclare a ambalajelor de tip garanţie-depozit va fi lansat în dezbatere publică în următoarele săptămâni, posibil chiar înainte de 27 septembrie, a declarat, joi, Mircea Fechet, secretar de stat în Ministerul Mediului.

El a participat la conferinţa online "Circular waste - Provocări şi soluţii în sistemul de garanţie-depozit", organizată de publicaţia Green Report, în parteneriat cu Reciclad'OR.

"Pentru un act normativ trebuie să obţii avize de la foarte multe ministere. Vom constata că deja este vorba despre zile, săptămâni. Dacă acum discutam despre ani, că va mai dura, acum speranţa noastră este că vom avea până pe 27 septembrie vom putea să publicăm spre consultare acest act normativ", a precizat Fechet.

Potrivit acestuia, în minister se lucrează în ritm accelerat, cu prioritate, la acest proiect.

"Astfel, ambalajele, în loc să ajungă la groapa de gunoi, ajung acolo unde trebuie, în economia circulară şi va fi materie primă pentru noile ambalaje, ca să ne asigurăm că nu irosim decât atunci când nu putem altfel resursele noastre", a mai spus oficialul ministerial.

În urmă cu două săptămâni, ministrul de resort, Costel Alexe, declara că acest sistem va fi funcţional începând de anul viitor.

"A fost realizat un studiu de piaţă cu cei de la IRSOP pe un eşantion naţional, astfel încât, astăzi, 96% din populaţia României este de acord cu implementarea acestui sistem garanţie-depozit pentru o mai bună colectare separată şi reciclare şi trebuie menţionat că, tot în acelaşi studiu, 81% dintre români consideră că garanţia pentru un ambalaj ar trebui să fie de 0,50 de bani. Astfel, vă garantez că România îşi va rezolva problema deşeurilor, cel puţin de ambalaje", a afirmat Costel Alexe, cu ocazia vizitei la fabrica de reciclare a ambalajelor din sticlă GreenGlass Recycling, din Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.