COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Programul "Casa Eficientă Energetic" pentru persoane fizice va debuta pe data de 15 septembrie 2020, iar proprietarii de case din România pot depune cereri de finanţare pentru a primi până la 15.000 de euro pentru a-şi eficientiza energetic imobilele, a anunţat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, într-o conferinţă de presă, susţinută miercuri.

 


"Programul "Casa Eficientă Energetic" va deveni realitate cu depunere pentru cetăţenii României începând cu 15 septembrie. Este un program prin care toţi românii pot primi sprijin din partea statului român în sumă de 15.000 de euro, sumă nerambursabilă prin Administraţia Fondului pentru Mediu. V-am mai vorbit despre acest program chiar înainte de a fi lansat în dezbatere publică. Astăzi, vreau să-i anunţ pe români că suntem aproape de start şi au timp până pe 15 septembrie ca fiecare dintre ei să-şi pună ordine în hârtii şi evident să se hotărască ce vor să facă cu această primă de eficienţă energetică de 15.000 de euro din partea statului român", a spus Alexe.


Conform ministrului, bugetul alocat pentru acest program este de 430 de milioane de lei, din care ar urma să fie finanţate aproximativ 9.000 de case din România.

"Pentru acest program bugetul este de 430 de milioane de lei. Din aceşti bani vom finanţa eficientizarea energetic pentru circa 9.000 de case din ţara noastră. Fiecare proiect depus va primi finanţare în cuantum de 60% din costul investiţiei, dar nu mai mult de 15.000 de euro. Programul nostru are un scop clar: reducerea consumului de energie din casele noastre şi evident a emisiilor de gaze cu efect de seră. Astăzi, din păcate, cele mai multe case din ţara noastră nu sunt bine izolate. Este şi motivul pentru care pierderile de energie ajung până la 30% doar prin pereţii exteriori sau la 25% prin geamuri sau prin acoperiş", a afirmat ministrul de resort.

Acesta a adăugat că, pentru a deveni eligibil, un proprietar de casă trebuie să realizeze auditul energetic al locuinţei, iar eficienţa imobilului să crească măcar cu o clasă.

"Pentru a primi această finanţare, un proprietar de casă trebuie să realizeze acel audit energetic al locuinţei. Trebuie să vedem de la ce plecăm. Apoi să facă un proiect prin care eficienţa energetică a casei să crească măcar cu o clasă, din C în B sau din B în A. Din proiect va rezulta şi ce lucrări trebuie făcute pentru a atinge condiţia finanţării, fie instalarea de ferestre izolante, fie izolarea acoperişului, a pereţilor exteriori ori montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilaţie, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mişcare sau orice poate duce la eficientizarea energetică a locuinţei. Toate aceste echipamente, dar şi altele, sunt eligibile prin acest program. Înscrierea în program se va face online. După acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare şi au la dispoziţie 60 de zile pentru a veni cu tot dosarul. Investiţiile trebuie finalizate în termen de 18 luni. Proprietarii de case pot cumpăra echipamente de unde vor ei din ţară, însă lucrările nu se pot face în regie proprie, ci cu firme specializate, tocmai pentru a avea garanţia unor lucrări bine efectuate. La final, Administraţia Fondului pentru Mediu decontează cei 60% din investiţie după un nou audit energetic al casei pentru a vedea trecerea dintr-o clasă energetică inferioară într-una superioară", a explicat Costel Alexe.

Pe de altă parte, ministrul Mediului a anunţat lansarea în dezbatere publică a programului de eficienţă energetică pentru şcoli şi grădiniţe.

"Orice şcoală din România poate primi finanţare de la noi pentru lucrări de izolaţie termică, încălzire centralizată, reducerea consumului de energie sau a emisiilor de gaze cu efect de seră. În acest program investim 384 de milioane de lei pentru ca aceste clădiri în care copiii noştri petrec foarte mult timp să fie bine izolate, călduroase, plăcute şi sănătoase. Aceşti bani ne permit să eficientizăm energetic aproximativ 400 de unităţi de învăţământ din România", a subliniat oficialul. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, imagine: Alfred Schupler, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Adrian Dãdârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.