COD GALBEN: 20-05-2025 Intre 06:50 si 10:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 70…90 km/h și pe arii restrânse de peste 100 km/h. in Zona de munte a județului Gorj , respectiv zona de munte a localităților, Zona de munte a județului Vâlcea , respectiv zona de munte a localităților;
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o avertizare Cod galben de caniculă, valabilă miercuri şi joi în 21 de judeţe şi în Municipiul Bucureşti.
Sursa foto: meteoromania.ro
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 29 - 30 iulie, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei şi local în Moldova, va fi caniculă, temperaturile maxime vor depăşi frecvent 35 de grade, iar pe arii restrânse miercuri şi local joi, se vor situa la peste 37 - 38 de grade.
Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depăşind pragul critic de 80 de unităţi, iar în cursul nopţilor temperatura aerului nu va coborî sub 20 de grade (nopţi tropicale).
Judeţele ce se vor afla sub Cod galben sunt: Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Olt, Prahova, Tulcea, Teleorman, Vâlcea, Vrancea, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.
Totodată, pentru intervalul 28 iulie, ora 12:00 - 30 iulie, ora 20:00, a fost emisă o informare de disconfort termic în cea mai mare parte a ţării, când vremea va deveni călduroasă, chiar caniculară în regiunile extra-carpatice.
Pe parcursul următoarelor trei zile, se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de peste 33 - 35 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, iar pragul critic de 80 de unităţi al indicelui temperatură-umezeală (ITU), atins în zonele de câmpie şi podiş din sudul şi estul ţării şi local din vest. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |