COD PORTOCALIU: 25-09-2020 ora 11 Intre 26 septembrie, ora 09:00 – 27 septembrie, ora 03:00Fenomene vizate se va semnala 26 septembrie, ora 09:00 – 27 septembrie, ora 03:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vremea prognozată de către meteorologi în următoarele două săptămâni (15 - 28 iunie) se va caracteriza prin instabilitate atmosferică accentuată în majoritatea regiunilor, iar pe arii extinse vor fi averse importante cantitativ, potrivit Administraţiei Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, în prima săptămână a intervalului de prognoză, regimul termic diurn va caracteriza o vreme uşor răcoroasă, media regională a temperaturilor maxime urmând a fi de 24 - 25 de grade Celsius, în perioada 15 - 21 iunie. Ulterior, temperatura aerului va fi în creştere de la o zi la alta, astfel încât, între 26 şi 28 iunie, maximele vor fi de 28 - 29 de grade, apropiate de normele perioadei. Regimul termic nocturn nu va avea variaţii semnificative pe parcursul celor două săptămâni de prognoză şi se va concretiza prin valori de 15 - 16 grade Celsius. Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată, astfel încât vor fi ploi, mai ales averse, ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor fi local însemnate.

În Crişana, în perioada 15 şi 20 iunie, vremea va fi răcoroasă, iar media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 24 de grade, apoi va avea loc un proces de încălzire, iar în intervalul 23 - 28 iunie valorile diurne de temperatură vor fi, în medie, de 27 - 28 de grade, normale pentru final de iunie. Temperaturile minime nu vor avea variaţii importante în decursul intervalului de prognoză, iar media lor regională se va situa în jurul a 15 grade. Instabilitatea atmosferică va fi în continuare accentuată pe tot parcursul celor două săptămâni ale prognozei şi se va concretiza prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor fi local însemnate, cu precădere în intervalul 15 - 19 iunie. Ulterior, manifestările de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii mai restrânse, cu precădere în timpul după-amiezelor.

În Transilvania, în primele zile ale intervalului de prognoză (15 - 21 iunie) se vor înregistra temperaturi maxime de 23 - 24 de grade, în medie. Ulterior, regimul termic diurn va marca o creştere uşoară, iar media regională a maximelor se va situa în jurul a 26 de grade, caracterizând o vreme normală din punct de vedere termic pentru această perioadă. Media temperaturilor minime va fi de 13 - 14 grade Celsius, în cea mai mare parte a intervalului de prognoză. Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată pe tot parcursul celor două săptămâni, însă aversele vor fi pe arii mai extinse şi importante cantitativ, îndeosebi în intervalul 15 - 21 iunie.

În Maramureş, media regională a valorilor diurne de temperatură va caracteriza, în intervalul 15 - 21 iunie, o vreme normală termic pentru această perioadă şi se va situa în jurul valorii de 24 de grade. După acel interval, vremea se va încălzi uşor şi treptat, astfel încât, în ultimele zile ale intervalului de prognoză, media maximelor va atinge 27 de grade. Media temperaturilor minime nocturne nu va avea variaţii semnificative şi se va situa în jurul a 15 grade. Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, însă aversele se vor semnala pe arii mai extinse şi vor fi mai importante cantitativ îndeosebi în intervalul 15 - 19 iunie.

În Moldova, în intervalul 15 - 21 iunie, media maximelor termice va fi de 24 - 26 de grade, apoi va avea loc o uşoară încălzire, iar spre finalul celor două săptămâni de prognoză se vor atinge 28 de grade Celsius. Media temperaturilor minime se va menţine relativ constantă pe parcursul intervalului şi se va situa în jurul valorii de 14 grade. Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată până spre 22 - 23 iunie, dată până la care vor fi averse pe arii extinse, local importante cantitativ. Ulterior, între 25 şi 28 iunie, ploile se vor semnala pe arii mai restrânse.

În Dobrogea, regimul termic diurn va marca o creştere treptată pe întreg parcursul intervalului de prognoză şi se va concretiza prin medii regionale ale temperaturilor maxime de 23 de grade la începutul primei săptămâni şi de 27 de grade la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Nopţile vor fi calde, iar la nivelul întregii regiuni media temperaturilor minime va fi de 17 - 18 grade, cu cele mai ridicate valori spre sfârşitul intervalului de prognoză. Aversele se vor semnala şi în această regiune în intervalul 15 - 23 iunie, după care probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi în diminuare.

În Muntenia, intervalul va debuta cu vreme uşor răcoroasă, caracterizată printr-o valoare medie regională a temperaturilor maxime de aproximativ 25 de grade, după care se va încălzi uşor şi treptat, iar spre finalul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză, se va atinge o valoare medie de 29 de grade, normală pentru sfârşit de iunie. Media temperaturilor minime va fi de 14 - 16 grade pe aproape întreg parcursul celor două săptămâni de prognoză. Instabilitatea atmosferică va fi în continuare accentuată şi, mai ales în intervalul 15 - 23 iunie, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor fi local însemnate.

În Oltenia, regimul diurn al temperaturii aerului va marca o creştere uşoară, astfel încât media termică la scara întregii regiuni va fi de 24 de grade în primele zilei ale intervalului de prognoză şi va atinge aproximativ 29 de grade în jurul datei de 28 iunie, apropiată de media multianuală a perioadei. Media minimelor nu va avea variaţii semnificative, urmând a fi de 15 grade în prima săptămână a prognozei şi de 16 grade în cea de-a doua săptămână. Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată pe tot parcursul celor două săptămâni, dar îndeosebi în intervalele 15 - 18 iunie şi 21 - 24 iunie aversele se vor semnala pe arii mai extinse şi vor fi mai importante cantitativ.

La munte, valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice perioadei. La nivelul zonei montane nu vor fi variaţii semnificative de la o zi la alta, astfel încât temperaturile maxime se vor situa, în general, între 16 şi 18 grade, cu cele mai ridicate valori spre finalul intervalului de prognoză, iar media minimelor termice va fi relativ constantă şi se va situa în jurul a 9 grade în prima săptămână şi 10 grade în cea de-a doua. Gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat pe tot parcursul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial şi, mai ales în prima săptămână, acestea vor fi mai importante cantitativ. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.