Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o avertizare Cod galben de vijelii, grindină şi averse, valabilă până miercuri dimineaţa în 27 de judeţe.

Judeţele vizate de avertizarea Cod galben sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 9 iunie, ora 12:00 - 10 iunie, ora 10:00, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, vestul Olteniei, precum şi în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp şi. izolat. 40 l/mp.

 


Sursa foto: meteoromania.ro


Totodată, în perioada 9 iunie, ora 9:30 - 12 iunie, ora 9:00, va fi în vigoare o informare meteo de instabilitate atmosferică, valabilă în majoritatea regiunilor.

Astfel, vremea va fi instabilă în cursul zilei de marţi (9 iunie), îndeosebi în regiunile intra-carpatice şi la munte, în noaptea de marţi spre miercuri (9/10 iunie) în sud-vest, iar miercuri şi joi (10 şi 11 iunie) în cea mai mare parte a ţării.

Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 l/mp.

Gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat până la finalul săptămânii în majoritatea regiunilor, menţionează ANM. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.