COD GALBEN: 07-08-2020 ora 10 Intre 07 și 08 august;Fenomene vizate se va semnala 07 și 08 august in 07 și 08 august;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

România va semna declaraţia privind utilizarea investiţiilor din Pactul Ecologic European ca element-cheie în planul de redresare a Uniunii Europene (UE), după pandemia COVID-19, a anunţat, joi, într-o declaraţie de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

"Astăzi am luat o decizie care va schimba viitorul modelului economic din România şi va pune în siguranţă viaţa şi mediul din ţara noastră şi din Europa. România a hotărât să semneze declaraţia privind utilizarea investiţiilor din Pactul Ecologic European ca element cheie în planul de redresare a Uniunii Europene, după pandemia COVID-19. Ţara noastră se alătură, aşadar, grupului statelor membre care susţin Redresarea Ecologică a Uniunii Europene şi mă bucur că am fost desemnat să semnez această declaraţie în numele Guvernului României. Semnăm cu asumarea şi cu ambiţia de o urma calea investiţiilor durabile, într-o economie cu emisii reduse de carbon, a eficienţei energetice ridicate, a economiei circulare, energiilor regenerabile şi recuperării păstrării biodiversităţii. Prin decizia de astăzi (joi, n.r.), ne declarăm în favoarea unui răspuns ecologic în faţa provocărilor economice din întreaga Europă. La fel ca celelalte 18 state membre ale UE semnatare ale declaraţiei, ne dorim ca Pactul Ecologic European să rămână în centrul planului de relansare economică după COVID-19", a spus Alexe.

Conform ministrului, Pactul Ecologic European propune un model economic sigur şi durabil, în sensul utilizării mai eficiente a resurselor, printr-un grad mai mare de refolosire şi reciclare.

"Credem că, odată cu ieşirea din criză, Redresarea Ecologică este soluţia pentru a acţiona, astfel încât să ţinem cont de fragilul echilibru al naturii. Acesta este cea mai bună strategie de creştere pentru fiecare stat european în parte şi pentru fiecare cetăţean al planetei. În acelaşi timp, este şi instrumentul prin care pot fi mobilizate resurse financiare care să stimuleze economiile statelor membre şi să creeze noi locuri de muncă în perioada post-criză şi pe termen mediu şi lung. Pactul Ecologic European propune un model economic sigur şi durabil: utilizarea mai eficientă a resurselor, printr-un grad mai mare de refolosire şi reciclare. O redresare economică ecologică va contribui, de asemenea, la consolidarea rezilienţei noastre faţă de riscurile majore pentru sănătate, cum ar fi COVID-19. Vom direcţiona fondurile UE din Planul de Investiţii al Pactului Ecologic European către investiţii durabile, care să sprijine tranziţia la o economie circulară şi neutră din punct de vedere climatic, cu atât mai mult în condiţiile excepţionale cauzate de pandemia de COVID-19", a subliniat demnitarul.

Acesta a adăugat că orice amânare sau ratare a politicilor şi măsurilor necesare pentru atingerea obiectivelor de neutralitate climatică, atât în orizonturile anilor 2025 şi 2030, cât şi pe termen lung - aferent anului 2050 - va conduce la costuri viitoare infinit mai mari. "Pactul Ecologic European este cel mai bun răspuns de ţară la pandemia de COVID-19, la provocarea schimbărilor climatice şi la nevoia de siguranţă a mediului şi a vieţii", a completat Costel Alexe.

Comisia Europeană (CE) a prezentat, în decembrie 2019, Pactul Ecologic European, cel mai ambiţios pachet de măsuri care ar trebui să le permită cetăţenilor şi întreprinderilor din Europa să beneficieze de tranziţia către o economie verde şi durabilă. Măsurile sunt însoţite de o foaie de parcurs iniţială a principalelor politici şi variază de la reducerea ambiţioasă a emisiilor şi investiţiile în cercetarea şi inovarea de vârf până la conservarea mediului natural al Europei.

Pactul Ecologic European acoperă toate sectoarele economiei, în special transporturile, energia, agricultura, clădirile şi sectoarele industriale, de exemplu cele ale siderurgiei, cimentului, TIC, textilelor şi produselor chimice.

Pentru a consacra în legislaţie ambiţia politică de a deveni, până în 2050, primul continent neutru din punct de vedere climatic, Comisia va prezenta, în termen de 100 de zile, primul "act legislativ european privind clima". Pentru a atinge obiectivele în materie de climă şi mediu, Comisia va prezenta, de asemenea, Strategia privind biodiversitatea pentru 2030, noul Plan de acţiune privind strategia industrială şi economia circulară, Strategia "de la fermă la consumator" pentru o alimentaţie durabilă şi propuneri pentru o Europă lipsită de poluare.

Conform propunerii de document, se estimează că atingerea obiectivelor actuale pentru 2030 privind clima şi energia va necesita investiţii anuale suplimentare în valoare de 260 de miliarde de euro, reprezentând aproximativ 1,5% din PIB-ul din 2018. Investiţiile vor necesita mobilizarea sectorului public şi a celui privat.

Planul de Investiţii al Pactului Ecologic European, propus de Comisia Europeană, urmăreşte să mobilizeze investiţii de 1.000 de miliarde de euro în următorii 10 ani în Uniunea Europeană pentru a atinge obiectivele climatice. Suma va proveni din fonduri nerambursabile de la bugetul Uniunii, împrumuturi ale Băncii Europene de Investiţii garantate de bugetul UE, dar şi din cofinanţarea naţională pentru proiectele europene sau alte tipuri de împrumuturi. Pe lângă componenta financiară, Planul de Investiţii urmăreşte simplificarea regulilor europene pentru a crea un cadru uşor accesibil celor care doresc să facă investiţii durabile.

În calitate de raportor, europarlamentarul român Siegfried Mureşan va coordona poziţia Parlamentului European privind planul de investiţii al Pactului Ecologic European propus de Comisia Europeană. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, imagine: Guvernul României, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Citeşte şi:

 

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.