Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul interimar al Mediului, Costel Alexe, a anunţat vineri că proiectul privind realizarea unui sanctuar pentru urşi de către statul român, cu fonduri europene, pe suprafeţe de teren aparţinând Regiei Publice Locale Kronstadt Braşov, va fi depus în cursul acestei luni, astfel încât să scadă "presiunea" care există în prezent pe Asociaţia Milioane de Prieteni (AMP), care administrează Sanctuarul Libearty de la Zărneşti.

"Ministerul pe care îl conduc, în această lună, va depune pe POIM o aplicaţie, un proiect de 10 milioane de euro, prin care vrem să facem, în judeţul Braşov, un mult mai bun management în domeniul urşilor, se va mai construi încă un sanctuar. În sfârşit face şi statul român unul şi ne dorim foarte mult ca presiunea care este astăzi pe doamna Lapis (Cristina Lapis, preşedinta AMP - n.r.) va mai fi împărţită la Braşov, astfel încât această specie protejată prin lege să aibă condiţii cât mai bune, pentru protejarea biodiversităţii", a afirmat Alexe, care a vizitat Sanctuarul de urşi de la Zărneşti.

Totodată, el a menţionat că, în cursul anului acesta, prin Administraţia Fondului de Mediu (AFM), se vor da unor familii din "judeţele de munte" 5.000 de kituri prin care acestea vor putea să-şi protejeze, în vederea reducerii pagubelor produse de către urşi, gospodăriile.

Conform lui Alexe, kitul conţine un sistem de impulsuri electrice, iar valoarea programului se ridică la 1,5 milioane de euro.

Pe de altă parte, ministrul Mediului a apreciat paşii făcuţi de administraţia municipiului reşedinţă de judeţ şi cea judeţeană în domeniul asigurării calităţii aerului, subliniind că, în prezent, municipiul Braşov are paşi importanţi făcuţi în acest domeniu.

"Fiind astăzi în judeţul Braşov, am văzut care sunt măsurile şi evident gradul de implementare din PICA (Planul de Implementare a Calităţii Aerului) şi sunt convins că paşii pe care îi face administraţia publică locală se vor vedea într-un viitor foarte apropiat, iar braşovenii vor avea un aer din ce în ce mai curat. (...) Astăzi, în procedură de infringement la Curtea Europeană de Justiţie este doar Bucureştiul, Braşovul şi Iaşiul au în implementare aceste PICA-uri, iar în momentul de faţă, Braşovul a făcut paşi importanţi în reducerea poluării. În urma investiţiilor făcute, se vede, calitatea aerului este mai bună de la lună la lună", a afirmat Alexe, arătând că ministerul pe care îl conduce sprijină administraţiile locale prin programele finanţate prin AFM şi că vor fi achiziţionate, în acest an, două laboratoare mobile, dintre care unul va ajunge la Braşov.

Nu în ultimul rând, ministrul a remarcat că Primăria Braşov are în momentul de faţă o campanie pentru promovarea colectării separate şi a reciclării, care "i-a plăcut foarte mult" şi pe care a promis că "o va promova". AGERPRES/(A-autor: Diana Dumitru, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.