Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul a pus în dezbatere publică noul proiect de lege iniţiat pe 30 august de Ministerul Mediului privind prevenirea şi reducerea cantităţii de deşeuri generate în cadrul evenimentelor şi reuniunilor publice, cum ar fi concertele, festivalurile, serbările, zilele oraşelor/comunelor, manifestaţiile politice sau religioase, informează marţi organizaţia ecologistă "Act for Tomorrow", care se prezintă drept partener al Ministerului Mediului în realizarea acestui proiect de lege.

"România este gazda unora dintre cele mai mari festivaluri din Uniunea Europeana, iar numărul şi dimensiunea acestor evenimente este în continuă creştere. Anual, peste 1 milion de persoane participă la marile festivaluri de muzică. Acestora li se adaugă participanţii altor tipuri de evenimente sportive, culturale, precum concerte, serbări, târguri, zilele oraşelor şi comunelor, dar şi manifestaţiile religioase sau politice", se menţionează în comunicatul asociaţiei.

Organizaţia "Act for Tomorrow" a transmis mai multe propuneri Ministerului Mediului privind colectarea separată a deşeurilor de ambalaje în cadrul festivalurilor din România, propuneri care au fost incluse în Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic, iniţiat vineri, 30 august 2019, de fostul ministru Graţiela Gavrilescu, precizează asociaţia.

"Prin acest proiect de lege, aflat în dezbatere publică, Ministerul Mediului şi-a propus prevenirea şi reducerea cantităţii de deşeuri generate în cadrul evenimentelor şi reuniunilor publice, cum ar fi concertele, festivalurile, serbările, zilele oraşelor/comunelor, manifestaţiile politice sau religioase. În acelaşi timp, Ministerul Mediului ţine cont de noile pachete legislative la nivel european. Proiectul de lege propune o serie de măsuri care trebuie implementate de către organizatorii evenimentelor, pentru a diminua impactul negativ asupra mediului", se precizează în comunicatul organizaţiei.

Propunerile privesc asigurarea infrastructurii necesare colectării separate a deşeurilor pe minim trei fracţii - reciclabile, nereciclabile şi biodegradabile, precum şi cu toalete ecologice; asigurarea marcării punctelor pentru colectarea separată a deşeurilor şi afişarea regulilor privind colectarea separată, cu exemplificarea tipurilor de deşeuri; asigurarea igienizării şi salubrizării locului de desfăşurare a evenimentului; asigurarea ca produsele alimentare şi băuturile comercializate sau oferite gratuit la locul de desfăşurare a evenimentului sunt ambalate în ambalaje reutilizabile sau biodegradabile care respectă standardul SR 13432:2002; furnizarea participanţilor informaţii specifice privind sistemul de colectare separată pus la dispoziţie şi a condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru colectarea corectă a deşeurilor produse.

Fostul ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, afirma că acest demers legislativ are rolul de a reduce deşeurile de unică folosinţă.

"Acesta este ultimul document pe care l-am adoptat în calitate de Ministru al Mediului, fiind un demers proactiv pentru promovarea măsurilor adoptate la nivel european, care vizează reducerea deşeurilor de unică folosinţă. Pe durata întregului mandat am căutat soluţii şi am adoptat măsuri pentru ca România să aibă un viitor sigur şi sănătos şi să îşi atingă obiectivele de mediu asumate la nivel european. Îmi doresc ca acest proiect să reprezinte primul pas care să ajute organizatorii de evenimente să devină ei înşişi promotori ai măsurilor care asigură sustenabilitatea şi tranziţia către o economie circulară", a apreciat Graţiela Gavrilescu, citată în comunicatul remis de Act For Tomorrow.

Asociaţia invită organizaţiile non-guvernamentale, organizaţiile de transfer de responsabilitate, autorităţile publice locale şi ceilalţi actori implicaţi să participe la dezbaterea publică pe marginea acestui proiect de lege şi să sprijine organizatorii de evenimente în implementarea măsurilor propuse, notează sursa. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.