Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din judeţul Maramureş şi mai multe atenţionări Cod galben pentru râuri din judeţele Harghita, Covasna, Alba, Sibiu, Vâlcea, Hunedoara, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Dâmboviţa şi Giurgiu, valabile în orele următoare.

Potrivit hidrologilor, la ora 18:55, a intrat în vigoare un Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri mici din judeţul Maramureş, care va expira la ora 24:00. Astfel, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale Cotelor de inundaţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Botiza (afluent al râului Iza) - bazin superior şi Suciu (afluent al râului Lăpuş) - bazin superior, judeţul Maramureş.

Până la ora 22:00, este în vigoare un Cod galben de inundaţii pentru râurile din bazinele hidrografice: Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sâncrăieni - amonte S.H. Sfântu Gheorghe, judeţele Harghita şi Covasna.

"Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din bazinul hidrografic: Olt - afluenţii aferenţi sectorului S.H. Micfalău", spune INHGA.

Tot până la ora 22:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Mureş - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave - amonte confluenţă Strei, judeţele Alba, Sibiu, Vâlcea, Hunedoara. Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice: Ampoi - bazin superior, Mureş - afluenţii mici aferenţi sectorului S. H. Acmariu.

Până la ora 24:00, inundaţii se pot produce pe râurile mici din bazinele hidrografice: Iza - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Lăpuş - bazin superior, Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, judeţele Maramureş şi Bistriţa - Năsăud.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice: Botiza (afluent Iza), Suciu - bazin superior (afluent Lăpuş), Ilva (afluent Someşul Mare), spun hidrologii.

În intervalul orar 18:45 - 24:00, sunt prevăzute creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinul hidrografic: Neajlov - bazin mijlociu şi afluenţi bazin inferior, judeţele Dâmboviţa şi Giurgiu. Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din bazinul inferior al râului Neajlov. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.