UPDATE Grecia: Cel puțin 5 morți în urma inundațiilor din apropiere de Atena (pompieri)

 •  Mediu
1522 afişări

UPDATE ORA 13:32 Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața miercuri după o ploaie torențială produsă brusc în noaptea de marți, în urma căreia drumurile au fost inundate, iar locuitorii au rămas blocați în locuințe sau mașini, informează Reuters și AFP.

2d47c83b-40d9-44e1-94c6-786e995f12d2

Conform Brigăzii de Pompieri, cinci persoane — trei bărbați și două femei — au fost găsite decedate în clădiri sau în apropierea acestora, în Mandra, o așezare din apropierea Atenei.

Potrivit primelor informații, un bărbat și o femeie, ambii octogenari, au fost găsiți fără viață în subsolul caselor lor. Celelalte trei victime, o octogenară și doi bărbați, unul de cincizeci de ani și altul de 60 de ani, au fost descoperiți morți în fața locuințelor.

Ploile torențiale au afectat această zonă în noaptea de marți spre miercuri, inclusiv localitățile Mandra și Nea Peramos, la circa 30 de kilometri vest de Atena.

"Torente de noroi având un volum fără precedent încă mai curg în Mandra, situația este extrem de dificilă (...) trebuie să oprim mai întâi apa", a declarat miercuri dimineața la radio Skaď Yannis Vassiliou, viceprefect al zonei.

Potrivit imaginilor difuzate de mass-media locală, autovehiculele pluteau pe străzile inundate din așezările Mandra și Nea Peramos unde a fost declarată "stare de urgență".

Pompierii au primit peste 300 de apeluri pentru degajarea persoanelor rămase blocate, iar peste 120 de pompieri au fost desfășurați la fața locului.

''Practic, întregul oraș Nea Peramos a fost inundat'', a declarat miercuri dimineața la Antenna TV primarul localității Nea Peramos, Grigoris Stamoulis. ''Nu cred că am mai văzut vreodată aici o inundație asemănătoare'', a adăugat edilul.

Unii dintre locuitori au fost nevoiți să se urce în balcoanele și pe acoperișurile locuințelor, a precizat postul național de televiziune.

Marți, Grecia a declarat stare de urgență pe insula Symi după ce o furtună a măturat străzile, a împins mașinile în apă, a distrus locuințe și a întrerupt furnizarea alimentării cu electricitate și cu apă.

* ORA 09:46 Grecia: O ploaie torențială a inundat un oraș din apropiere de Atena

O ploaie torențială care a căzut în noaptea de marți spre miercuri a inundat un oraș din apropierea Atenei mai multe persoane rămânând izolate în locuințe și mașini, iar școlile fiind închise, informează miercuri Reuters.

Drumurile din Nea Peramos, localitate aflată la circa 27 de kilometri vest de Atena, s-au transformat în șuvoaie de noroi, după cum s-a putut observa în imaginile prezentate la televizor.

''Practic, întregul oraș Nea Peramos a fost inundat'', a declarat la Antenna TV primarul localității, Grigoris Stamoulis. ''Nu cred că am mai văzut vreodată aici o inundație asemănătoare'', a adăugat edilul.

Stamoulis a precizat că sunt în desfășurare operațiunile de salvare a persoanelor rămase în mașini și locuințe, însă a subliniat că, după părerea sa, nimeni nu s-a aflat în pericol imediat.

Unii dintre locuitori au fost nevoiți să se urce în balcoanele și pe acoperișurile locuințelor, a precizat postul național de televiziune.

Potrivit autorităților, au fost primite cel puțin 160 de apeluri de ajutor.

Marți, Grecia a declarat stare de urgență pe insula Symi după ce o furtună a măturat străzile, a împins mașinile în apă, a distrus locuințe și a întrerupt furnizarea alimentării cu electricitate și cu apă.

AGERPRES/(AS — autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu)

*** UPDATE-ul este realizat în baza știrilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzarii știrilor pe fluxul agenției.

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Mediu

Cele mai citite din Mediu

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe