Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Beijing, 27 oct /Agerpres/ - Autorităţile chineze au decretat joi codul galben (al treilea în ordinea gravităţii) la Beijing ca urmare a poluării aerului, preconizând ca fenomenul să dureze până sâmbătă, relatează EFE.

Decizia a fost luată după măsurarea nivelului de poluare a capitalei care timp de două zile a înregistrat 150 micrograme de concentraţie pe metrul cub de aer de particule PM 2,5, cele mai mici şi mai periculoase pentru sănătate pentru că intră direct în plămâni.

Pe de altă parte, vizibilitatea îngreunată din capitală a obligat autorităţile să închidă mai multe drumuri principale în cursul dimineţii.

Smogul, sau "pâcla de poluare" se accentuează în China în ultimele luni de toamnă şi iarnă, însă Ministerul Protecţiei Mediului avertizase deja în septembrie că fenomenul ar putea apărea mai devreme anul acesta.

Ministrul pentru protecţia mediului, Li Ganjie, a precizat săptămâna aceasta, în cadrul celui de-al XIX-lea Congres al PC, că gradul de concentrare a particulelor PM 2,5 din atmosferă s-a redus totuşi anul acesta la Beijing, înregistrând cea mai mică medie istorică în perioada martie-august.

Reducerea poluării atmosferice este unul din principalele obiective ale ministrului care a anunţat crearea unei agenţii de specialitate pentru regiunile Beijing, Hebei şi Tianjin (nordul ţării) cele mai afectate de acest fenomen.

Autorităţile chineze folosesc o scară de patru culori pentru codul de poluare, în care cel roşu este cea mai grav, urmat de cel portocaliu, galben şi albastru, cel mai scăzut.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.