Modifică dimensiunea fontului:
Oradea, 27 oct /Agerpres/ - Ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, a declarat vineri, la Oradea, că sistemul Radarul Pădurilor va fi mult mai funcţional prin Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), cu care s-a semnat un contract de colaborare în 20 septembrie a.c.
"Radarul este o dezvoltare a SUMAL-ului, care este din 2008, deci are aproape zece ani ca sistem informatic şi e un pic învechit. Până la finalul acestui an, o firmă externă va trebui să-l evalueze exact. Deja s-a făcut licitaţia, pe SEAP. În urma evaluării vedem ce parte de hard trebuie să cumpărăm noi, ministerul. Şi ei, STS, încep pe tot parcursul anului 2018 reproiectarea lui pe surse deschise şi dezvoltarea. Iar în prima parte a anului 2019, eu cred că vor termina mai repede, vor realiza testările", a declarat, pentru AGERPRES, Doina Pană.
Ministrul a dorit să le răspundă tuturor celor "care au agitat apele, spunând că de fapt s-a vrut să se oprească dezvoltarea" sistemului.
"Au existat, mai ales în mediul online, foarte multe voci. Iubitorii de pădure să ştie că radarul va fi mult, mult mai funcţional' a declarat, în conferinţă de presă, Doina Pană.
Ministrul a precizat că Radarul Pădurilor funcţionează "chiar foarte bine" împreună cu sistemul 112, dar el trebuia dezvoltat.
"A fost o perioadă când a existat un blocaj din cauza unui contract fraudulos deschis anul trecut de fostul guvern şi care nu s-a încheiat cu un produs final. Şase luni a fost blocată dezvoltarea şi am reuşit - fiind vorba şi de legea siguranţei naţionale, de faptul că pădurile sunt de interes naţional, că este vorba de o hotărâre CSAT încât Radarul şi întregul sistemul să se dezvolte - am reuşit să încheiem un protocol cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi până la finalul anului 2018 va fi gata dezvoltarea, urmând în prima jumătate a anului 2019 testările. Acesta este un lucru excepţional pentru că nu mai depindem de licitaţii, de contestaţii, de seriozitatea sau neseriozitatea unor firme sau chiar al unora de la guvernare. O instituţie a statului se va ocupa de acest lucru. Şi la ora actuală e la STS Eadarul. L-am dus exact pe motivul că, indiferent ce guvern vine, să nu-l poată opri. E în mâini foarte bune", a subliniat Doina Pană.
Ministrul Apelor şi Pădurilor a amintit toate demersurile făcute şi încheiate din anul 2014 şi până în prezent în ce priveşte protecţia fondului silvic, respectiv Radarul Pădurilor, Codul silvic, legea contravenţiilor silvice şi statutul personalului silvic.
"Am reuşit să încheiem tot ce înseamnă coerciţie pe păduri. Toate aceste măsuri coroborate, fără statutul personalului - care nu a fost modificat, au condus la nişte efecte extraordinare pe care puţină lume vrea să le recunoască. Nu înţeleg de ce, pentru că e o chestie de patriotism, cu care să ne mândrim. E un progres uriaş în lupta împotriva tăierilor ilegale. Deci radarul, cu o nouă lege a contravenţiilor silvice, cu un cod silvic implementat au condus ca de la 8,8 milioane de metri cubi cât se tăia ilegal pe an până în 2013 - o spune raportul Curţii de Conturi din 2014 - să se ajungă la ora actuală la un 0,4 milioane metri cubi. Chiar sub puţin. Eu nu spun că e bine, targetul pe care noi ni l-am asumat pare utopic, dar putem spune că tindem spre zero, însă de la 8,8 la 0,4 în trei ani, eu cred că s-a dovedit că toate aceste măsuri au fost foarte eficiente", a argumentat Doina Pană.
Ea a concluzionat că datorită Radarului Pădurilor ţara noastră a devenit importator de buştean, în condiţiile în care în prezent România importă anul două milioane de metri cubi de buştean şi exportă circa 300.000 de metri cubi. AGERPRES / (A - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.