COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 10 – 19 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului COD PORTOCALIU: 19-05-2025 ora 15 Intre 15:45 si 16:40 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 25...30 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de 15...25 l/mp. in Județul Caraş-Severin;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Zalău, 14 oct /Agerpres/ - Peste 100 de voluntari, dintre care mulţi copii, au participat, sâmbătă, la o amplă acţiune de ecologizare a muntelui Meseş, din apropierea Zalăului, aceştia reuşind să strângă, în doar câteva ore, peste 200 de saci cu gunoaie.

Acţiunea a fost organizată în urma unui apel lansat pe Facebook, la începutul săptămânii, de un grup de persoane, nemulţumite de numărul mare de deşeuri din principala zonă de agrement a Zalăului.

"Muntele Meşes, 'plămânul verde' al Zalăului şi un frumos loc de drumeţii şi ieşiri în natură, devine pe zi ce trece un 'munte de gunoaie', zone importante din apropierea şoselei E81 fiind împânzite de PET-uri şi alte mizerii. Credem că a acţiona e mai important decât a critica, aşa că invităm toţi iubitorii naturii la o acţiune voluntară de ecologizare (curăţare de gunoaie, altfel spus), sâmbătă, 14 octombrie", scriau organizatorii în mesajul de promovare al evenimentului intitulat, ironic, "Nu te-ascunde după mure/ ia gunoiul din pădure".

Mesajul a fost unul de impact, astfel încât, sâmbătă dimineaţa, mai mulţi elevi de gimnaziu şi de liceu, alături de părinţi cu copii şi alţi voluntari, inclusiv subprefectul Sălajului, Vegh Alexandru, şi directorul Direcţiei Judeţene de Cultură, Doina Cociş, au fost prezenţi la acţiunea de ecologizare.

"E o zi foarte frumoasă de toamnă şi am venit la această acţiune împreună cu copiii, pentru a transmite un mesaj generaţiei de mâine", a declarat, pentru AGERPRES, Corina Ţurcaş, una din participantele la acţiune, ce a reuşit, alături de alţi voluntari, să strângă peste 40 de saci cu gunoaie din zona unei poieniţe frecvent utilizate de zălăuani pentru picnicuri.

"Împreună cu cel mai mic voluntar din familie şi cu alţi oameni de suflet am reuşit - platoul e curat! Când mergeţi la iarbă verde, respectaţi-vă şi strângeţi-vă gunoiul!", spune, la rândul ei, Codruţa Lăpădat, o tânără mămică ce a venit împreună cu soţul şi fiul său, ce abia a învăţat să meargă în picioare.

Pe lângă poieniţa menţionată, acţiunea a vizat, în principal, zona din preajma parcărilor de pe muntele Meseş, de pe drumul european E81, ce face legătura între Zalău şi Cluj Napoca.

"Parcările de pe marginea şoselelor naţionale şi internaţionale din România sunt oglinda societăţii noastre... O ruşine! Azi am participat la o acţiune voluntară de ecologizare (...). Ne-am asumat o parcare de pe Meseş. Alături de alte familii cu copii, oameni educaţi, de calitate. Fiecare cu 'parcarea lui'. Un exemplu de bune practici. Şi totuşi, nu asta este soluţia! Oamenii care participă la acţiuni de curăţenie în natură nu sunt dintre cei care aruncă gunoiul la întâmplare. Musai să ne implicăm activ în acţiuni de educare a tinerei generaţii, şi nu numai, şi presiune asupra autorităţilor să folosească instrumentele pe care le au la dispoziţie pentru a 'curăţa' locul - da! amenzi şi panouri ale ruşinii, altfel nu merge cu noi. În rest, nesimţirea şi lipsa de educaţie nu se biodegradează niciodată...", remarcă, la rândul ei, Alina Zară Prunean.

Călin Pavăl, un alt voluntar implicat în acţiune, a remarcat diversitatea lucrurilor pe care oamenii le abandonează în natură, de la câini, morţi, până la rame de televizor sau saci întregi cu moloz.

În final, peste 200 de saci cu gunoaie au fost colectaţi din pădurea de pe muntele Meseş, aceştia fiind ridicaţie în mod gratuit, prin implicarea ASI Sălaj Ecodes şi a operatorului de salubritate Bratner. AGERPRES / (A - autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.