Nepal: 30 de morți și mii de persoane sinistrate în urma inundațiilor și a alunecărilor de teren

 •  Mediu
919 afişări

Cel puțin 30 de persoane și-au pierdut viața, numeroase altele sunt date dispărute și sute de case au fost inundate în Nepal în urma ploilor torențiale musonice care au afectat zonele joase din această țară, informează sâmbătă agenția DPA.

d6981292-ecbc-44ff-b9e5-2a71112af20e

Mii de persoane au rămas fără adăpost după ce apele au inundat mai multe districte din regiunea estică a țării până în centru-vest, a declarat sâmbătă reporterilor ministrul pentru Afaceri Interne Janardan Sharma. "În total, 30 de persoane și-au pierdut viața până acum. Am primit rapoarte despre oameni care au rămas izolați în districtele Jhapa și Banke. Am mobilizat echipe de căutare și salvare în zonele afectate", a spus Sharma.
Mai multe poduri și un dig au fost distruse, iar elicopterele au fost mobilizate pentru a salva sinistrații, a adăugat oficialul. "Îi îndemnăm pe oameni să rămână în siguranță și în stare de alertă. Suntem în situație de criză. Viața a fost aruncată de haos", a adăugat Sharma.
Departamentul de Hidrologie și Meteorologie prognozase căderi de ploi abundente în noaptea de vineri spre sâmbătă și a emis alerte pentru zonele populate din apropierea râurilor.
Nivelurile apelor majorității râurilor au depășit nivelurile de pericol, conform departamentului.
Nepal este un stat care se confruntă des cu dezastre naturale. În 2015, 9.000 de persoane și-au pierdut viața în urma unui cutremur puternic ce a lovit țara himalayană, amintește sursa citată.
În fiecare an, inundațiile și alunecările de teren declanșate de ploile musonice fac numeroase victime în Nepal unde sezonul musonic durează între lunie iunie și septembrie.

AGERPRES/(AS — autor: Dana Purgaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Mediu

Cele mai citite din Mediu

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe