COD GALBEN: 20-05-2025 ora 10 Intre 20 mai, ora 10 – 20 mai, ora 20Fenomene vizate se va semnala 20 mai, ora 10 – 20 mai, ora 20Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Roma, 25 iul /Agerpres/ - Pe fondul uneia dintre cele mai severe secete din ultimele decenii din Italia, jumătate de ţară (10 regiuni din 20) cere statului italian să declare instaurarea stării de calamitate naturală, în condiţiile în care pagube considerabile sunt înregistrate în rândul culturilor agricole. Oraşele sunt şi ele afectate, inclusiv Roma, care intenţionează să raţionalizeze apa potabilă, începând de sâmbătă. Întrucât măsura a provocat reacţii împărţite, toate părţile se vor reuni marţi în Capitoliu, la iniţiativa primarului Romei, Virginia Raggi, cu scopul de a găsi o soluţie care să permită evitarea întreruperii distribuţiei de apă în capitalei, informează France Presse.

În această vară deosebit de secetoasă, Italia înregistrează un deficit de 20 de miliarde de metri cubi de apă - echivalent cu volumul de apă din Lacul Como -, potrivit estimărilor experţilor.

Pe plan naţional, temperaturile medii de la începutul anului sunt mai mari cu 0,9 grade Celsius faţă de mediile sezoniere.

Potrivit Seviciului Naţional de Meteorologie, Italia a avut parte de cea mai blândă primăvară (din punct de vedere al temperaturilor) din ultimii 60 de ani. În acelaşi timp, primăvara din 2017 ocupă locul al doilea în topul celor mai secetoase primăveri din Italia în intervalul menţionat, fapt care se traduce printr-un "deficit de ploaie de 33% în raport cu media primelor şase luni ale anului". Autorităţile nu prevăd o scădere notabilă a temperaturilor şi nici căderi de precipitaţii în zilele următoare.

Gian Luca Galletti, ministrul mediului din Italia, a dorit să liniştească populaţia. "Nu dorim să devenim alarmişti, până acum am evitat situaţiile de urgenţă graţie acţiunii noastre de supraveghere şi vom vedea ce vom avea de făcut în funcţie de evoluţia condiţiilor atmosferice din zilele următoare", a spus el, duminică.

Situaţia Padului, cel mai lung fluviu din Italia, de care depinde 35% din producţia agricolă naţională, este considerată deosebit de îngrijorătoare, întrucât nivelul apei este cu 50 de centimetri mai scăzut în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Coldiretti, cel mai mare sindicat agricol din Italia.

Organizaţia a estimat că pierderile suferite de agricultori şi de crescătorii de animale "vor depăşi 2 miliarde de euro", întrucât două treimi din teritoriul Italiei se află în situaţia de "dificultate hidrologică".

Producţia de cereale a scăzut cu 30% în Lombardia, culturile de viţă-de-vie au de suferit în Nord-Est, la fel ca livezile de măslini din Apulia şi Calabria şi culturile de tomate şi fructe din Emilia-Romagna.

În total, 10 din cele 20 de regiuni italiene au solicitat decretarea stării de calamitate naturală, ce prevede în special suspendarea plăţii de taxe de către agricultori şi accesul la fonduri de despăgubire.

Însă agricultura nu este singurul domeniu care este afectat. Marile oraşe sunt şi ele afectate, începând cu Roma, care intenţionează să raţionalizeze apa potabilă, începând de sâmbătă, pentru 1,5 milioane dintre locuitorii săi, iar întreruperile preconizate ar putea atinge durate de până la opt ore pe zi.

Sâmbătă, preşedintele regiunii Lazio, Nicola Zingaretti, a lansat un semnal de alarmă din cauza nivelului excesiv de scăzut al lacului Bracciano, situat la o distanţă de 30 de kilometri faţă de capitala regiunii şi care contribuie cu 8% la alimentarea sa cu apă.

Considerând că situaţia este "gravă" şi că există "un risc de catastrofă ecologică", oficialul italian a ordonat oprirea captării apei în lac.

Decizia a fost contestată imediat de ACEA, administratorul apei potabile din metropola romană, care a considerat-o "un act ilegitim, anormal şi inutil în raport cu obiectivul conservării lacului", potrivit directorului său, Paolo Saccani.

"Nu există alternativă: ori ordonanţa este retrasă şi noi vom continua să extragem apă din Bracciano, ori vom fi constrânşi să începem să operăm întreruperi ale apei, prin rotaţie (pe cartiere), sau la distribuirea apei în regim de presiune redusă", a declarat el.

Toate părţile se vor reuni marţi în Capitoliu, la iniţiativa primarului Romei, Virginia Raggi, cu scopul de a găsi o soluţie care să permită evitarea întreruperii distribuţiei de apă pentru circa 1,5 milioane de locuitori din totalul celor aproape 3 milioane de locuitori din capitala Italiei.

La rândul său, Vaticanul a decis luni să îşi închidă fântânile, atât cele care se află în exterior, în celebra piaţă Sfântul Petru, cât şi cele amenajate în interiorul grădinilor sale.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.