Cel puțin 76 de morți în inundațiile provocate de muson în India

 •  Mediu
458 afişări

Inundațiile grave provocate de muson s-au soldat cu 76 de morți în India, au anunțat luni autoritățile locale, citate de AFP.

98791056-ec76-48c6-8d63-a2187ac77b25

Statele cele mai afectate sunt Arunachal Pradesh și Assam, din nord-estul țării.

În Assam, 60 de persoane și-au pierdut viața și sunt în curs operațiuni de salvare de la începutul sezonului de ploi, în luna aprilie.

"Mii de persoane au fost salvate și se află acum în 118 tabere de urgență înființate de guvern", a declarat un responsabil al serviciilor de urgență, Rajib Prakash Barua, adăugând că cinci fluvii importante din acest stat sunt încă la niveluri alarmante.

Anumite regiuni din Arunachal Pradesh s-au confruntat cu cele mai grave inundații din ultimii ani după o săptămână de ploi neîntrerupte. Cel puțin cinci persoane au murit în urma unei alunecări de teren de săptămâna trecută la frontiera cu China.

Ploile puternice din statul Gujarat s-au soldat la rândul lor cu șapte morți și mai mulți dispăruți, iar mii de persoane au fost afectate în statul Odisha.

Furnizarea curentului electric și transportul rutier și feroviar au fost puternic perturbate de intemperii.

Guvernul federal a chemat armata în ajutor pentru operațiuni de urgență în zonele cele mai afectate.

AGERPRES/(AS — autor: Florin Ștefan, editor: Codruț Bălu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Mediu

Cele mai citite din Mediu

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe