Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Moscova, 30 mai /Agerpres/ - Cincisprezece persoane, printre care şi copii, şi-au pierdut viaţa în urma furtunii violente de luni de la Moscova, au anunţat autorităţile, acuzate de unii locuitori că nu i-au avertizat la timp, relatează AFP.

"Cincisprezece persoane au murit în timpul furtunii: zece la Moscova şi cinci în regiunea Moscova", a anunţat într-un comunicat Comisia de anchetă rusă.

Peste 200 de persoane au fost rănite, printre care doi copii mici care se află în stare critică, a mai precizat sursa citată, care a deschis o anchetă asupra evenimentelor.

Bilanţul a crescut faţă de cel anunţat luni seară de primarul Moscovei Serghei Sobianin, care a afirmat că 11 persoane au murit şi 70 au fost rănite în ceea ce el a catalogat drept "o tragedie fără precedent" pentru capitală.

Furtuna a doborât şi dezrădăcinat mai multe mii de arbori şi a avariat sute de structuri la Moscova şi în regiune.

Vântul cu viteze de până la 22 de metri pe secundă, însoţit de o ploaie puternică, a provocat întârzieri în aeroporturile din Moscova, iar trenul expres care asigură legătura cu cel de la Vnukovo şi-a întrerupt serviciul din cauza unui arbore căzut pe calea ferată.

Unii moscoviţi au reproşat faptul că nu au fost avertizaţi la timp de autorităţi. Mulţi dintre ei se aflau pe stradă sau în parcuri atunci când furtuna a lovit capitala.

"Unde au fost avertismentele?", a scris pe Facebook Dmitri Linter, postând fotografii cu arborii dezrădăcinaţi de pe strada lui.

"Eram pe cale să plec când aproape am fost zdrobit de un copac. Sunt şase maşini avariate de arbori în curtea mea, mai multe ferestre distruse şi un lampadar stricat", a scris el pe Facebook.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins aceste acuzaţii marţi, apreciind că "este dificil de ştiut dacă aceste cataclisme climatice sunt previzibile".

Imagini impresionante difuzate pe reţelele de socializare arată acoperişuri distruse, arbori doborâţi pe maşini şi macarale căzute pe şantiere.

Serviciile meteorologice au anunţat o nouă furtună miercuri, făcând apel la locuitorii din regiunile Moscova şi Vladimir (centru) să dea dovadă de prudenţă.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.