Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 19 apr /Agerpres/ - Bucureştiul se va afla sub o atenţionare de Cod Galben de ploi abundente, "foarte probabil" începând cu ora 16,00, până joi dimineaţă, în jurul orei 9,00, a anunţat Gabriela Băncilă, reprezentantul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), miercuri, la un comandament convocat de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.
"Pentru zona municipiului Bucureşti este în vigoare o atenţionare Cod Galben care intră în vigoare în această seară, la ora 18,00. În după-amiaza acestei zile, ANM va actualiza acest al doilea mesaj prezent acum pe site-ul ANM, iar această actualizare va viza şi Municipiul Bucureşti, pentru că foarte probabil acesta va intra sub incidenţa acestui Cod Galben mai devreme, la ora 16,00. Atenţionarea va fi valabilă până mâine dimineaţă, cel mai probabil până în jurul orei 9,00", a precizat Băncilă.
Potrivit oficialului ANM, în tot acest timp, în Bucureşti va ploua abundent.
"Estimăm o cantitate de apă pe tot parcursul intervalului în jurul a 25-35 litri pe metru pătrat, izolat posibil mai ridicat spre 40 în partea de nord a oraşului, spre judeţul Ilfov. De asemenea, vântul se va intensifica, se resimte deja la acest moment în special în cartierele din nordul şi nord-estul Capitalei, iar între orele 13,00-14,00 şi 19,00-20,00 va fi valabilă o atenţionare Cod Galben privind rafalele de vânt ce vor atinge 50-55 şi posibil trecător 60 de km/oră", a explicat Băncilă.
Aceasta a adăugat că începând de joi dimineaţă, precipitaţiile vor mai fi prezente cu caracter temporar în Bucureşti, dar acestea nu vor mai fi importante din punct de vedere cantitativ.
Băncilă a mai spus că se vor înregistra valori scăzute de temperatură până la sfârşitul acestei săptămâni.
"Dimineaţa zilei de vineri va veni cu o valoare în apropierea pragului de îngheţ, în jur de zero-un grad, pentru ca cea mai rece să fie dimineaţa zilei de sâmbătă: zero - minus 2 grade temperatură minimă estimată, iar la periferia oraşului să se înregistreze o temperatură chiar mai coborâtă", a arătat reprezentantul ANM.
În context, oficialul Apa Nova, Epsică Chiru, a spus că în teren sunt 12 utilaje de mare tonaj iar dacă este cazul, acestea vor fi suplimentate cu încă 15 echipaje.
"Suntem în permanentă legătură cu ANM şi în plus sunt mobilizate echipele pentru deschiderea canalului care face legătura între canalul casetat de sub râul Dâmboviţa şi râul Dâmboviţa propriu-zis, în zona staţiei de epurare a apei uzate", a menţionat acesta.
Măsuri de intervenţie în caz de necesitate au mai prezentat directorul RATB, Adrian Mihail, reprezentanţii Luxten şi cei de la Administraţia Străzilor.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, i-a cerut directorului RATB să fie asigurat cu un număr de autovehicule corespunzător în trafic şi să aibă echipe mobilizate pentru evacuarea apei din staţii. AGERPRES/(A - autor: Sorin Peneş, editor: Florin Marin)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.