Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Johannesburg, 5 apr /Agerpres/ - În Africa de Sud vor putea fi cumpărate şi vândute în mod legal coarne de rinocer, pentru prima dată în opt ani, în urma unei decizii date miercuri de Curtea Constituţională din această ţară.

Instanţa a respins un apel al Departamentului pentru Mediu care viza menţinerea unei interdicţii în privinţa comerţului intern cu coarne de rinocer, a indicat Asociaţia Proprietarilor Privaţi de Rinoceri din Africa de Sud.

Asociaţia şi alţi reclamanţi au purtat timp de cinci ani o luptă în justiţie împotriva interdicţiei, aflate în vigoare din 2009, a indicat preşedintele acesteia, Pelham Jones, pentru DPA.

Decizia Curţii Constituţionale este definitivă, făcând din acest moment legală vânzarea de coarne de rinocer în interiorul Africii de Sud, a completat Jones.

Pe de altă parte, interdicţia internaţională, în vigoare de patru decenii, privind comerţul cu coarne de rinocer rămâne valabilă.

Potrivit DPA, Africa de Sud deţine în prezent o populaţie de aproximativ 20.000 de rinoceri, dintre care circa 40% trăiesc în rezervaţii private de vânat, potrivit lui Jones.

Aproximativ 1.050 rinoceri au căzut victime braconajului în Africa de Sud anul trecut, în scădere de la 1.175 în 2015, potrivit cifrelor oficiale. Coarnele acestora sunt adesea traficate către Asia, unde sunt folosite în medicina tradiţională.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.