Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Roma, 16 mar /Agerpres/ - Etna, un vulcan încă activ din Sicilia (sud), a înregistrat o nouă erupţie cea de-a treia în decurs de mai puţin de trei săptămâni, aruncând jeturi de lavă până la 200 de metri înălţime, a informat joi Institutul italian de vulcanologie (INGV) citat de AFP.

Această nouă fază de activitate a celui mai înalt vulcan din Europa nu ar trebui să perturbe traficul aerian şi nici să genereze probleme localnicilor din oraşele învecinate, printre care şi cei din Catania, al doilea oraş al Sicilei.

Erupţia, spectaculoasă potrivit imaginilor INGV, s-a produs printr-un nou crater, care s-a deschis în luna februarie în timpul fazei precedente de activitate, pe versantul de sud-est al acestui vulcan cu o înălţime de peste 3.300 de metri.

Prima erupţie de anul acesta a Etnei a avut loc la sfârşitul lunii februarie, cu "fântâni de lavă" şi explozii în craterul sud estic al vulcanului.

Erupţiile mici au loc destul de frecvent pe Etna, ultima erupţie majoră fiind înregistrată în 2009, în conformitate cu INGV.

Muntele Etna este unul dintre cei mai activi vulcani din lume, potrivit Institutul american de geofizică (US Geological Survey, USGS).AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.