Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 24 oct /Agerpres/ - Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni se anunţă unul variabil, iar după data de 26 octombrie valorile termice vor scădea cu 6 - 7 grade Celsius, în timp ce probabilitatea de precipitaţii se va menţine ridicată aproape în fiecare zi, la nivel naţional, relevă prognoza de specialitate, publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 24 octombrie - 6 noiembrie.

În Banat, în primele trei zile ale intervalului, vremea va fi caldă, cu maxime de 19 - 20 de grade şi minime de aproximativ 10 grade, în medie. Între 26 şi 28 octombrie, temperaturile vor scădea, spre medii de 11 - 12 grade ziua şi 4 grade noaptea. Ulterior, până la sfârşitul lunii octombrie, vremea se va încălzi uşor, iar maximele diurne vor atinge o medie de 15 grade. În prima săptămână din noiembrie nu vor fi variaţii termice semnificative, temperaturile maxime se vor situa în jurul a 13 grade, iar cele minime se vor situa, în medie, în jurul a 5 grade. Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va fi ridicată pe 25 şi 26 octombrie şi, din nou, după data de 1 noiembrie. În rest, doar izolat şi trecător va ploua slab.

În Crişana, temperaturile maxime vor scădea de la valori peste normalul perioadei, respectiv medii de 19 - 20 grade, ce se vor înregistra în primele două zile, până la valori în jurul a 11 grade, pe 27 şi 28 noiembrie. Apoi, regimul termic diurn va marca o creştere uşoară, spre medii ale temperaturilor maxime de 13 grade, în data de 31 octombrie, pentru ca, în prima săptămână din noiembrie, să se menţină relativ constant, la o valoare medie de aproximativ 12 grade. Valorile termice nocturne, de 10 grade pe 25 şi 26 octombrie, vor scădea apoi spre 3 - 4 grade pe 28 octombrie, iar în a doua săptămână nu vor mai avea variaţii importante, ci se vor situa în jurul acestor valori.

Probabilitatea pentru ploi la nivel local va fi mai ridicată pe 25 - 26 octombrie şi, din nou, după 1 noiembrie. În celelalte zile ale intervalului de prognoză doar izolat şi trecător va fi posibil să plouă slab.

Totodată, vremea relativ caldă de la începutul intervalului, când se va înregistra o medie regională a temperaturilor maxime de 16 grade, va intra într-un proces de răcire care va determina scăderea cu 6 - 7 grade a valorilor termice diurne, astfel încât, în intervalul 27 - 30 octombrie, acestea vor fi de aproximativ 9 grade. Ulterior, valorile termice vor creşte uşor, iar între 31 octombrie şi 6 noiembrie se vor menţine în jurul a 10 - 11 grade, fără variaţii importante. Primele nopţi vor fi relativ calde, caracterizate de temperaturi minime ce se vor situa în jurul unei valori medii de 5 - 6 grade, iar apoi, în intervalul 28 octombrie - 6 noiembrie, vor fi de aproximativ două grade Celsius, apropiate de normele climatologice ale perioadei. Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar ploi pe arii extinse şi izolat mai însemnate cantitativ se vor semnala în jurul datei de 26 octombrie.

În Maramureş, temperaturile maxime vor scădea, de la valori peste normalul perioadei în primele zile, când se vor înregistra valori termice diurne de 17 grade, în medie, spre 10 grade pe 28 octombrie. După această dată, nu vor mai fi variaţii importante de temperatură, media regională urmând a se menţine la 10 - 11 grade până la finalul celor două săptămâni de prognoză. Temperaturile minime vor marca şi ele o scădere, de la 8 grade pe 25 şi 26 octombrie, spre 3 grade Celsius, în intervalul 28 octombrie - 6 noiembrie. În perioada de două săptămâni a prognozei va ploua în fiecare zi pe arii relativ extinse, cu excepţia zilei de 27 octombrie când probabilitatea de ploaie va fi redusă.

De asemenea, până în jurul datei de 28 octombrie, vremea va fi rece pentru această perioadă, cu o medie a valorilor maxime de 8 - 10 grade şi minime ce vor scădea spre două grade Celsius. După această dată, valorile termice diurne vor creşte uşor şi treptat şi se vor menţine în jurul a 10 - 12 grade Celsius, iar minimele nu vor avea variaţii semnificative şi se vor situa în jurul valorii de 3 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în primele zile ale intervalului, însă cantităţi mai însemnate se vor înregistra în jurul datei de 26 octombrie. Ploi vor mai fi posibile în 29 octombrie şi după data de 2 noiembrie.

În Dobrogea, până în jurul datei de 28 octombrie, vremea va fi uşor mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă, cu o medie a valorilor maxime de 10 - 12 grade şi minime tot mai scăzute, respectiv o medie regională de 4 - 7 grade. Ulterior, se va produce o încălzire uşoară, astfel încât la început de noiembrie se pot înregistra maxime în jurul valorii de 15 grade şi minime, în medie, de 7 - 8 grade. Vor fi ploi în zilele de 26 şi 27 octombrie, când sunt posibile şi cantităţi mai însemnate şi cu o probabilitate în creştere şi după data de 3 noiembrie.

În Muntenia, valorile termice diurne vor scădea de la o zi la alta, astfel încât vremea va fi rece pentru această perioadă, cu o medie regională ce se va situa în jurul valorii de 10 - 12 grade. Spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, temperaturile maxime vor marca o creştere şi se vor apropia de mediile climatologice ale perioadei, respectiv o medie a acestora de 14 - 15 grade Celsius. Minimele termice vor scădea treptat pe parcursul primei săptămâni, de la valori medii în jur de 9 grade în noaptea de 25 octombrie, până la o medie de 3 - 4 grade în noaptea de 30 noiembrie, apoi vor mai creşte uşor, spre medii de 5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată în intervalele 24 - 26 octombrie, respectiv 2 - 6 noiembrie, dar ploi pe arii extinse şi izolat mai însemnate cantitativ se vor semnala în jurul datei de 26 octombrie.

În Oltenia, regimul termic va scădea treptat în primele cinci zile ale intervalului de prognoză, de la o medie regională a temperaturii maxime de 14 grade, până spre 10 - 11 grade, caracterizând o vreme rece pentru ultima decadă a lunii octombrie. Sfârşitul primei săptămâni va aduce o creştere a valorilor termice diurne, care vor oscila până spre sfârşitul intervalului în jurul a 12 - 14 grade. Minimele termice vor pleca de la valori medii de 9 grade şi vor scădea până spre 3 - 4 grade Celsius, în noaptea de 30 octombrie, apoi vor mai creşte uşor, spre medii de 4 - 5 grade. În intervalele 24 - 26 octombrie şi 2 - 6 noiembrie, probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată. Cantităţi mai însemnate se vor semnala în jurul datei de 26 octombrie.

La munte, intervalul va debuta cu o vreme caldă pentru această dată, cu maxime în jurul valorii de 10 grade şi minime pozitive de două până la 4 grade Celsius. În perioada 27 - 29 octombrie temperatura va scădea, spre medii ale valorilor maxime de numai două - trei grade Celsius şi minime în jur de -4 grade. Un nou proces de încălzire uşoară va debuta spre sfârşitul lunii octombrie, astfel încât media valorilor maxime va fi de 4 - 6 grade, iar a celor minime se va situa în jurul valorii de zero grade.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în zilele de 25, 26 şi 29 octombrie şi după data de 2 noiembrie. Vor fi ploi, dar în zona mai înaltă acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. AGERPRES/(AS - Daniel Badea, editor: Mariana Nica)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.