Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 28 sep /Agerpres/ - Persoanele fizice pot aplica în cadrul Programului "Casa Verde Clasic", începând cu data de 10 octombrie, în timp ce persoanele juridice pot depune dosare din 17 octombrie, a anunţat, miercuri, într-un comunicat, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Potrivit Ghidului de finanţare al programului, publicat în Monitorul Oficial, populaţia poate începe pregătirea dosarelor de finanţare care vor fi depuse, la sediile agenţiilor pentru protecţia mediului din judeţele de reşedinţă, în sesiunea programată între 10 şi 24 octombrie.

Prin Programul Casa Verde, populaţia şi persoanele juridice pot beneficia de finanţare prin AFM pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă.

Echipamentele finanţate pentru populaţie prin 'Casa Verde' sunt panourile solare şi pompele de căldură, cuantumul finanţării nerambursabile prin AFM fiind în funcţie de tipul instalaţiei, astfel: până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate; până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate; până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer.

Astfel, cei care doresc să aplice pentru a obţine finanţare prin 'Casa Verde' trebuie să depună dosarul de finanţare la agenţia teritorială de protecţia mediului. Ulterior, pe site-ul AFM va fi publicată decizia de acceptare în Program, urmată de semnarea contractului de finanţare cu AFM. Pasul următor se referă la demararea lucrărilor, după care se va depune cererea de decontare a lucrărilor în termen de maximum 12 luni de la data semnării contractului de finanţare.

Procedural, după depunerea dosarelor de către populaţie la agenţiile teritoriale şi transmiterea acestora la Administraţia Fondului pentru Mediu, se va evalua fiecare cerere în parte şi se vor aproba în Program cele care respectă cerinţele Ghidului de Finanţare. După publicarea listei pe site, AFM va întocmi contractele de finanţare şi le va transmite în teritoriu, la sediile Agenţiilor de Protecţie a Mediului, pentru a fi semnate şi de către românii admişi în Program. Aceştia au la dispoziţie, pentru semnarea contractului de finanţare cu AFM, un termen de maximum 60 de zile de la publicarea, pe site-ul AFM, a listei cu agenţiile teritoriale care au intrat în posesia contractelor.

Conform ministerului de resort, în ceea ce priveşte persoanele juridice, acestea pot depune dosarele de finanţare în intervalul 17 octombrie -14 noiembrie 2016.

Beneficiarii programului pot fi unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice şi unităţile de cult. În acest caz se va finanţa instalarea de sisteme care utilizează energie solară şi energie geotermală, la fel ca în cazul persoanelor fizice, dar şi sisteme care folosesc drept combustibil gaz de fermentare a deşeurilor, a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate, biogaz sau centrale termice pe bază de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.

O instituţie solicitantă poate depune, în cadrul unei sesiuni de finanţare, o singură cerere de finanţare. Unităţile administrativ - teritoriale/Instituţiile publice/Unităţile de cult pot solicita finanţare pentru mai multe imobile/obiective în cadrul aceleiaşi cereri de finanţare, însă cuantumul acesteia nu poate depăşi: două milioane de lei pentru instituţiile publice; 500.000 lei pentru unităţile de cult; 4 milioane de lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori mai mare de 100.000; 3 milioane de lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 50.000 şi 100.000; două milioane de lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 20.000 şi 50.000; un milion de lei pentru unităţile administrativ - teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 3.000 şi 20.000; 500.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori mai mic de 3.000.

În cazul persoanelor juridice, finanţarea nerambursabilă, asigurată de Autoritate, se acordă în cuantum de până la 90% din cheltuielile eligibile ale proiectului.

Bugetul alocat pentru ediţia din acest an a Programului "Casa Verde Plus" este de 94 de milioane de lei, din care 60 de milioane sunt destinate populaţiei, iar 34 de milioane persoanelor juridice.AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.