COD PORTOCALIU: 17-01-2018 ora 14 Intre 18 ianuarie, ora 01 - 18 ianuarie, ora 17 se va semnala precipitații însemnate cantitativ, predominant ninsori COD GALBEN: 17-01-2018 ora 20 Intre 20:00 si 23:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55-65 km/h, polei, gheţuş in Județul Mehedinţi, Județul Olt, Județul Dolj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 18 mar /Agerpres/ - Un pui de vultur cu cap alb, pasărea simbol a Statelor Unite, a eclozat vineri la Washington, în faţa unei camere instalate în permanenţă în cuibul părinţilor săi. Botezaţi "Mr President" şi "First Lady", cei doi vulturi adulţi pot fi urmăriţi de internauţi 24 de ore din 24 pe "Eaglecam", care a avut "peste 2 milioane de vizualizări luna trecută", arată Julia Cecere, purtător de cuvânt al ONG-ului American Eagle Foundation (AEF), citată de AFP.

În ultimele zile evenimentele s-au precipitat, coaja celor două ouă depuse începând să crape, sub ochii nerăbdători ai internauţilor. Unul a eclozat, iar atenţia se îndreaptă acum spre al doilea. "Vom fi în alertă tot weekend-ul", arată site-ul, avertizând că "evenimente ca rivalitatea între fraţi şi surori, prădătorii sau o catastrofă naturală pot pune în pericol familia de vulturi, lucruri greu de privit".

După ecloziune şi imaginile cu mica pasăre cu pene gri, următorul episod al acestui serial asemănător cu un reality show va fi primul zbor al puiului de vultur cu cap alb.

În Statele Unite există tot mai multe camere care filmează animale, cum ar fi urşii dintr-un parc natural din Alaska sau un pui panda într-o grădină zoologică din Washington, publicul fiind extrem de interesat de imagini.

"Mr President" şi "First Lady" s-au instalat în vârful unui copac din Washington şi au crescut cu succes un prim pui în primăvara anului 2015, după care au plecat în migraţia lor anuală. Echipa AEF a profitat atunci de lipsa lor să urce în copac şi să tragă aproape un kilometru de cabluri cu fibră optică pentru a instala camere la 60 de metri de la sol.

Cele două păsări cu picioare şi cioc de un galben aprins sunt primele care îşi fac cuib în copacii din Washington din 1947, potrivit AEF. Specia lor aproape că a dispărut în anii 1950 din cauza utilizării pesticidului DDT. Vulturul cu cap alb a fost declarat specie ameninţată în 1967, iar DDT-ul a fost interzis în 1972, încheie AFP.AGERPRES/ (AS - autor: Lelia Bretan, editor: Pepa Siţa)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.